16.9 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăInternaționalKeir Starmer îl primește pe Volodimir Zelenski la Londra, înaintea summitului Trump–Putin

Keir Starmer îl primește pe Volodimir Zelenski la Londra, înaintea summitului Trump–Putin

Premierul britanic Keir Starmer se va întâlni joi, la Londra, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu o zi înaintea summitului dintre Donald Trump și Vladimir Putin, programat în Alaska, relatează Sky News.

Potrivit unei surse guvernamentale, întâlnirea Starmer – Zelenski este programată la ora locală 10:30 (12:30 ora României), la Downing Street, fără alte detalii făcute publice.

Potrivit BBC, întrevederea de la Londra reprezintă o demonstrație atent coordonată de sprijin din partea Regatului Unit pentru Ucraina.

Evenimentul are loc la doar 24 de ore înainte de discuțiile Trump–Putin, iar miercuri, Starmer a declarat că există „o șansă reală” de a ajunge la un armistițiu prin medierea președintelui american.

Poziția liderilor înaintea summitului

În ajunul vizitei, Zelenski și Starmer au participat, alături de mai mulți lideri europeni, la o convorbire telefonică cu președintele SUA.

Aceștia au convenit că nu ar trebui luate decizii privind Ucraina fără implicarea Kievului și că primul pas ar fi presiunea comună pentru o încetare a focului.

Conform NBC News, Donald Trump le-ar fi transmis interlocutorilor europeni că nu intenționează să discute cu Vladimir Putin despre împărțiri teritoriale și că își dorește organizarea unui summit între Zelenski și Putin.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă