24.7 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăInternaționalPremierul palestinian Mohammad Mustafa cere Hamas să se predea Israelului

Premierul palestinian Mohammad Mustafa cere Hamas să se predea Israelului

Mișcarea islamistă palestiniană Hamas ‘trebuie să renunțe la controlul’ asupra Fâșiei Gaza și să predea armele, a pledat luni premierul palestinian Mohammad Mustafa la Adunarea Generală a ONU, relatează AFP.

‘Afirmăm că statul Palestina este pregătit să își asume întreaga responsabilitate pentru guvernare și securitate în Gaza, cu sprijin arab și internațional (…) Hamas trebuie să renunțe la controlul asupra Fâșiei Gaza și să predea armele Autorității Palestiniene’, a declarat el, reiterând angajamentele asumate în iunie de liderul palestinian Mahmoud Abbas într-o scrisoare adresată Franței și Arabiei Saudite, care prezidează la New York, săptămâna aceasta, o conferință privind soluția a două state, israelian și palestinian.

Atacul din 7 octombrie 2023 al Hamas împotriva Israelului, eveniment care a declanșat războiul, a ucis 1219 oameni, majoritatea civili, conform unui bilanț întocmit de AFP pe baza informațiilor oficiale. Din cei 251 de ostatici luați atunci de islamiști, 49 se află încă în Gaza, dar armata israeliană afirmă că 27 sunt morți.

Ca represalii, Israelul a promis că va distruge Hamas și a lansat în Gaza o ofensivă soldată până acum cu 59.106 morți, civili în cea mai mare parte, arată datele ministerului sănătății controlat de Hamas, considerate credibile de ONU.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Peste 250.000 de oameni evacuați din calea incendiilor devastatoare din Spania și Franța

Incendiile forestiere scăpate de sub control în Spania și Franța au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de evacuare din ultimii aniÎn Spania,...

Radu Miruță respinge acuzațiile privind intervenția împotriva dronelor și spune că Armata Română a acționat conform procedurilor

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a răspuns acuzațiilor și informațiilor pe care le consideră false privind doborârea celor două drone intrate în spațiul...

Ilie Bolojan condamnă încălcarea spațiului aerian de către Rusia după doborârea celei de-a treia drone în România

Premierul interimar Ilie Bolojan a condamnat duminică încălcarea spațiului aerian românesc de către Federația Rusă și a salutat intervenția Forțelor Aeriene Române și a...
Ultima oră
Pe aceeași temă