31 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSocialMeteoCod roșu de caniculă: 41°C în sudul țării și restricții de trafic...

Cod roșu de caniculă: 41°C în sudul țării și restricții de trafic pentru camioane

România se confruntă cu un nou val de căldură extremă, care va atinge marți, 22 iulie, cote alarmante.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod roșu de caniculă pentru șapte județe din sudul țării și pentru municipiul București.

Temperaturile maxime vor urca la 40–41 de grade Celsius, iar nopțile vor rămâne tropicale, cu minime între 20 și 22°C.

Județele vizate de codul roșu sunt: Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și București.

Disconfort termic accentuat și nopți tropicale

Pe lângă valorile extreme de temperatură, în regiunile afectate se va resimți un indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80, generând un disconfort termic deosebit de ridicat.

Avertizarea este valabilă de marți, ora 10:00, până miercuri, ora 10:00.

În Ialomița și zona continentală a județului Constanța, se menține cod portocaliu de caniculă, cu maxime între 38 și 40 de grade.

Sub cod galben de caniculă intră județele: Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea și litoralul constănțean, unde se vor înregistra temperaturi între 34 și 38 de grade.

Restricții de trafic pentru camioane în regiunile afectate

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat restricții temporare de circulație pentru vehiculele cu masă totală maximă autorizată (MTMA) ≥ 7,5 tone.

Măsura este valabilă marți, 22 iulie, între orele 12:00 și 20:00, pe autostrăzi, drumuri expres și naționale din județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Călărași.

Excepții de la restricții:

  • transport de persoane
  • transport de animale vii și produse perisabile
  • echipamente de urgență și prim ajutor
  • distribuție de apă, hrană și carburanți
  • transporturi militare, poștale și alimentare
  • vehicule utilizate în lucrări CNAIR

Restricțiile pot fi menținute sau suspendate în funcție de evoluția temperaturilor.

Cum va fi vremea în București

În Capitală, valul de caniculă va fi resimțit puternic. Între marți, ora 10:00, și miercuri, ora 10:00, se vor înregistra temperaturi de 39–41°C, iar minimele nocturne vor rămâne ridicate, între 19 și 22°C.

Cerul va fi parțial noros, iar în a doua parte a zilei sunt posibile averse, descărcări electrice și rafale de vânt.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Prosumatorii cer TVA zero pentru panouri solare și baterii: România nu mai poate aștepta soluții de avarie pentru energie

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie propune un pachet fiscal prin care investițiile în sisteme fotovoltaice și stocare să fie stimulate prin eliminarea...

Bursele americane ating noi recorduri după semnalele privind un posibil acord cu Iranul și rezultatele spectaculoase din sectorul tehnologic

Bursele americane au înregistrat creșteri puternice marți, investitorii reacționând pozitiv la declarațiile secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, care a sugerat că un acord cu...

Horoscop 5 august 2026. O decizie inspirată poate schimba totul. Ziua în care apar oportunități neașteptate pentru toate zodiile

Horoscop 5 august. Ziua vine cu o energie care îi îndeamnă pe mulți nativi să lase în urmă ezitările și să privească spre viitor...
Ultima oră
Pe aceeași temă