23.9 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăInternaționalTrump recunoaște eșecul apropierii de Putin, dar reabilitează NATO: Nu mai e...

Trump recunoaște eșecul apropierii de Putin, dar reabilitează NATO: Nu mai e o alianță învechită

Comentariile vin la scurt timp după ce liderul de la Casa Albă a anunțat trimiterea de armament în Ucraina și a avertizat Moscova că va impune sancțiuni comerciale drastice, dacă nu se ajunge rapid la un armistițiu

Președintele american Donald Trump a declarat într-o conversație telefonică pe care a avut-o la BBC că, deși s-a arătat dezamăgit de Vladimir Putin, nu a renunțat complet la ideea unui dialog cu liderul de la Kremlin. În schimb, atitudinea sa față de NATO s-a schimbat radical: dacă anterior o considera o alianță depășită, acum o vede ca pe o structură funcțională, care „își asumă responsabilitățile financiare”.

„Nu am încredere în aproape nimeni”, a spus Trump, întrebat direct dacă are încredere în omologul său rus. Comentariile vin la scurt timp după ce liderul de la Casa Albă a anunțat trimiterea de armament în Ucraina și a avertizat Moscova că va impune sancțiuni comerciale drastice, dacă nu se ajunge rapid la un armistițiu.

Într-un interviu realizat din Biroul Oval, Trump a rememorat mai multe tentative de negociere cu Putin: „De patru ori am avut senzația că suntem aproape de un acord, și de fiecare dată, la scurt timp, rușii bombardau din nou Kievul”. Cu toate acestea, întrebat dacă a închis definitiv ușa discuțiilor, a fost clar: „Sunt dezamăgit, dar nu am terminat-o cu el”.

Pe tema alianței NATO, liderul american a adoptat un ton mai conciliant decât în trecut. „Nu, NATO nu mai e învechită. A devenit opusul a ceea ce am criticat: acum își plătește facturile”, a explicat Trump, justificându-și sprijinul reînnoit pentru principiul apărării colective, mai ales în contextul conflictelor actuale.

Discuția cu BBC a avut loc după întrevederea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și s-a axat pe securitatea europeană, relația cu Rusia și sprijinul militar pentru Ucraina. Trump a evitat să ofere detalii concrete despre un posibil plan de oprire a războiului, limitându-se la: „Lucrăm la asta”.

În finalul convorbirii, președintele american a vorbit și despre apropiata sa vizită oficială în Marea Britanie, exprimându-și dorința de a se bucura de întâlnirea cu regele Charles, pe care l-a descris drept „un adevărat gentleman”. Trump a reamintit și de legăturile sale personale cu Regatul Unit, menționând că deține mai multe proprietăți acolo.

Întrebat dacă tentativa de asasinat de la mitingul electoral din Pennsylvania l-a schimbat, Trump a replicat evaziv: „Nu-mi place să mă gândesc la asta. Dacă aș reflecta prea mult, ar putea deveni un factor care să-mi influențeze viața”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Alexandru Rogobete acuză Guvernul că slăbește sistemul de sănătate în plină criză de securitate națională

Fostul ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, susține că Guvernul afectează un pilon fundamental al apărării naționale prin deciziile recente privind sistemul medical. Declarațiile...

Ana Birchall îi cere președintelui Nicușor Dan expulzarea ambasadorului Rusiei, după doborârea celor două drone

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, i-a cerut public președintelui Nicușor Dan să precizeze dacă își va respecta declarațiile făcute la sfârșitul lunii mai...

Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei

Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de leiBursa de Valori București (BVB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă