Acum s-a așternut o liniște mormântală și echilibrul pare instalat pe un palier superior față de 2018. Și asta de dinainte să se vorbească despre o eventuală ajustare a modului de calcul al Robor după o înțelegere BNR-Ministerul Finanțelor.
De fapt, echilibrarea după o depreciere bruscă aduce foarte mult cu mișcări similare operate în mandatul (mult prea lung) al actualului Guvernator. O scădere abruptă, în 2-3 ședințe, urmată apoi de o liniște mormântală. „Vedeți, dacă nu era Isărescu putea fi mai rău“ răsună apoi șoptit dinspre influencerii care îl au la inimă pe Guvernator. În 2008, excepția care confirmă regula, după o corecție aplicată speculatorilor cursul și-a urmat deprecierea în ciuda vajnicului Mugurel. Numai că a făcut-o mai lent, într-un timp mai lung. M-au amuzat spaimele lui Mugur Isărescu la audierile de marți din Parlament.
„Nouă cel mai mult ne e frică de un atac noaptea. Și asta s-a întâmplat atunci când s-a dus de la 4,72 la 4,76!“. Atacul de noaptea poate fi respins ziua cu ceva decizii administrative pe dobânzi, acolo unde îi doare pe speculatori, și cu vânzare de valută. Asta dacă se vrea. Numai că stabilitatea exagerată a cursului dublată acum de legislația care aduce ceva taxe suplimentare pentru mediul economic, dominat de străini, suprapuse peste creșterile succesive ale salariului minim, nu picau prea bine celor care schimbă euro pentru a plăti salarii în lei. Și care consideră acum providențială actuala corecție a cursului leu-euro. Le mărește marja de profit pe România.
O mișcare bruscă în sus a leului, urmată de o ușoară revenire și fixarea la alt nivel de echilibru are avantaje certe pentru BNR. În primul rând, lumea se obișnuiește repede cu noile niveluri ale cotațiilor dacă volatilitatea dispare brusc. Puțini s-ar mai repezi azi să își schimbe leii în euro dacă nu apar mișcări ample ale cursului. Politicienii nu mai au motive să-l conteste vocal pe Guvernator, iar oficialii BNR au toate motivele să-și rostogolească explicațiile inițiale privind deprecierea de la începutul anului (deficit de cont curent, legislație împovărătoare, dobânzi mici, etc).
„De nu reușește BNR dacă tot a stabilizat cursul să îl aducă înapoi de unde plecase în ianuarie?“ e întrebarea care nu va fi rostită prea curând. „Bine că n-a scăzut mai mult“ își vor spune în schimb destui. „Bine că n-a fost mai rău“ ar putea reprezenta de altfel motto-ul multiplelor mandate ale lui Mugur Isărescu. Au căzut multe bănci la începutul Guvernării sale? Bine că n-au căzut toate, politicienii erau iresponsabili atunci. A fost inflație galopantă în 1996-1998? Bine că n-am ajuns ca în Zimbabwe! Am avut țepele cu FNI și băncile populare în 2000? Bine că n-am pățit ca în Albania cu jocurile piramidale! Am avut relaxări ale condițiilor de creditare tocmai pe o bulă a creditului în 2007? Dar ce să facă și BNR de vreme ce pentru unii putea susține lejer rate de 60-70% din valoarea salariilor, doar nu putea să-i discrimineze. S-a depreciat acum leul? Bine că s-a oprit repede mișcarea….Și am putea continua. După cum se vede, Isărescu a fost alături de noi în majoritatea traumelor financiare de după Revoluție. Poate că ne poartă ghinion, ca în alt banc celebru.
