32.2 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăBlue Air intră oficial în faliment: toate activele vor fi lichidate, inclusiv...

Blue Air intră oficial în faliment: toate activele vor fi lichidate, inclusiv avioanele nefuncționale

Compania aeriană Blue Air, odinioară unul dintre cei mai mari operatori low-cost din România, a fost declarată în faliment, după ce eforturile de atragere a unui investitor strategic au eșuat.

Anunțul a fost făcut de Infinexa, firma desemnată lichidator judiciar al Blue Air, care a precizat că decizia a fost luată în contextul imposibilității redresării prin plan de reorganizare.

„Decizia de a iniţia procedura falimentului a fost luată ca urmare a imposibilităţii de a atrage un investitor, în ciuda eforturilor semnificative pe care le-a depus în acest sens conducerea companiei Blue Air, dar şi acţionarul său majoritar”, a declarat Radu Tudor, Senior Partner în cadrul Infinexa, potrivit Ziarului Financiar.

Activele, inclusiv aeronavele scoase din uz, vor fi valorificate

În cadrul procedurii de faliment, toate bunurile companiei vor fi supuse valorificării. Printre acestea se numără două avioane nefuncționale, cinci carcase de avion și alte active disponibile.

Scopul declarat este acoperirea creanțelor bugetare și salariale, inclusiv ale Ministerului Finanțelor și ANAF.

Situație financiară gravă: datorii de peste 1,2 miliarde de lei

Conform Ministerului de Finanțe, Blue Air a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de doar 3,2 milioane lei, în timp ce pierderile au ajuns la 3,7 milioane lei. Compania avea 64 de angajați, iar datoriile totale depășeau 1,25 miliarde lei.

Reprezentanții companiei și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care deține 75% din acțiuni, au purtat negocieri cu mai mulți potențiali investitori.

Totuși, lipsa unui aport concret de capital a condus la concluzia că reorganizarea nu mai era viabilă.

Falimentul, „cea mai echitabilă soluție” pentru creditori

Adunarea Generală a Creditorilor a aprobat în 2 iunie 2025 intrarea în faliment a companiei, propunerea venind din partea administratorului judiciar.

„Era necesar să acționăm pentru a limita pierderile. Falimentul este cea mai echitabilă soluţie pentru protejarea interesului creditorilor, în actualul context, fiind menită să maximizeze şansele de recuperare a datoriilor”, a adăugat Radu Tudor.

De la salvare de stat la colaps financiar

Blue Air a intrat în insolvență în martie 2023. Compania fusese preluată de statul român în 2022, după executarea garanției pentru ajutorul de stat acordat în timpul pandemiei.

Anterior, operatorul aerian era controlat de Airline Invest, companie deținută de omul de afaceri Cristian Rada.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Chipciu și-a asumat ratarea decisivă! Mesajul transmis după eliminarea dramatică din Europa League

Alex Chipciu a vorbit la finalul duelului cu Dinamo Kiev, pierdut de Universitatea Cluj la loviturile de departajare, și a subliniat că echipa sa...

LeBron James se pregătește să anunțe următoarea echipă la care va juca! Superstarul NBA a făcut un nou anunț

LeBron James a declarat că este aproape de luarea unei decizii privind următoarea echipă pentru care va evolua în NBA.LeBron James se pregătește să...

ANM extinde avertizarea de caniculă. Cod galben în 13 județe și București

Valul de căldură se intensifică până la finalul săptămânii, iar meteorologii avertizează și asupra furtunilor în mai multe regiuni ale țării.Administrația Națională de Meteorologie...
Ultima oră
Pe aceeași temă