22.8 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiIga Swiatek scrie istorie la Wimbledon! E în semifinale pentru prima dată...

Iga Swiatek scrie istorie la Wimbledon! E în semifinale pentru prima dată după un meci solid cu Samsonova

Poloneza a reușit o performanță rară: calificare în semifinale la toate cele 4 turnee de Grand Slam.

Iga Swiatek continuă să-și îmbunătățească palmaresul de Grand Slam cu o performanță notabilă la Wimbledon, unde a acces pentru prima dată în semifinale. Fostul lider mondial a învins-o în sferturi pe Liudmila Samsonova (19 WTA), scor 6-2, 7-5, după o partidă de o oră și 49 de minute.

Până la această ediție, Wimbledon era singurul Grand Slam la care Swiatek nu reușise să treacă de faza sferturilor. Cu toate acestea, semnele progresului au apărut încă din turneul premergător, când Iga a jucat finala de la Bad Homburg, pierdută în fața Jessicăi Pegula. Experiența acumulată pe iarbă a contat, iar în meciul cu Samsonova, poloneza a etalat un tenis solid, inteligent și fără emoții majore.

Startul partidei a fost echilibrat, fiecare jucătoare câștigându-și serviciul până la 2-2. De acolo, Swiatek a ridicat nivelul, câștigând patru game-uri consecutive și adjudecându-și setul inaugural cu 6-2. În actul secund, Iga a condus rapid cu 3-0, însă Samsonova a revenit spectaculos, egalând la 5. În loc de tie-break, Swiatek a reușit un break decisiv pe final, închizând setul cu 7-5.

Performanță remarcabilă în contextul actual al circuitului feminin

Această calificare o plasează pe Iga Swiatek într-un cerc extrem de restrâns al jucătoarelor aflate în activitate care au bifat cel puțin o semifinală la fiecare Grand Slam: Aryna Sabalenka, Karolina Pliskova și Viktoria Azarenka fiind singurele care reușiseră asta până acum.

Totodată, Swiatek egalează parcursul Arynei Sabalenka din acest sezon, ambele ajungând în semifinale la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Este pentru prima dată din 2006 când două jucătoare reușesc această bornă în același an — precedentul fiind stabilit de Kim Clijsters și Justine Henin.

Pentru un loc în marea finală de la Wimbledon, Swiatek va înfrunta învingătoarea duelului dintre Mirra Andreeva și Belinda Bencic. Dacă va fi Bencic, Iga pornește cu un moral excelent, având un palmares favorabil: 4-1 în meciurile directe, inclusiv o victorie chiar la Wimbledon, anul trecut. În schimb, împotriva rusoaicei Andreeva, Swiatek are un bilanț negativ în 2025: două înfrângeri, la Dubai și Indian Wells.

Indiferent de adversară, poloneza rămâne una dintre favoritele la trofeu, iar victoria categorică în fața unei specialiste pe iarbă precum Samsonova confirmă acest statut. Încrederea, forma sportivă și istoricul recent îi susțin candidatura pentru primul ei titlu pe iarba londoneză.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Românii au trimis peste 6,7 milioane de candidaturi pentru 110.000 de joburi noi

Creșterea numărului de candidaturi arată că angajații caută mai multă stabilitate, într-un context economic, perceput ca fiind nesigurPrima jumătate a anului a adus un...

Canicula reduce producția de grâu a Franței. Recolta ar putea scădea cu aproape 8% în 2026

Producția de grâu moale a Franței este estimată la 30,80 milioane de tone în 2026, cu 7,6% sub nivelul înregistrat anul trecut, potrivit unei...

Studiu: Expunerea la lumina naturală în timpul zilei poate îmbunătăți calitatea somnului

Petrecerea mai mult timp în lumina naturală a zilei ar putea contribui la un somn mai odihnitor și la adormirea mai devreme, potrivit unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă