32.9 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăSocialEducațieElevii și studenții ies în stradă împotriva tăierii sprijinului educațional

Elevii și studenții ies în stradă împotriva tăierii sprijinului educațional

Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat afirmând că, dacă ar fi student, ar protesta și el

Elevii și studenții se mobilizează din nou în Capitală, anunțând un protest pentru duminică seara, în semn de nemulțumire față de decizia Guvernului de a reduce fondurile alocate burselor. Marșul va porni din Piața Universității și se va încheia în fața sediului Guvernului, cu un mesaj clar către clasa politică: „Nu din burse strângi averi!”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Consiliul Tineretului din România (CTR) acuză autoritățile că, prin diminuarea fondului de burse, afectează grav accesul la educație al tinerilor proveniți din medii vulnerabile, mai ales într-un context în care abandonul școlar și universitar sunt în creștere.

„Educația nu este o cheltuială, ci o investiție”, transmit tinerii, avertizând că măsurile luate de Guvern nu fac decât să compromită viitorul celor care ar putea deveni liderii de mâine.

Aceasta nu este prima mobilizare. Studenții au protestat și joi, în fața Palatului Victoria, precum și în mai multe centre universitare din țară. Principala lor revendicare este menținerea actualei formule de calcul a fondului de burse, legată de salariul minim brut, nu net, așa cum propune Guvernul.

Pancartele afișate în timpul protestelor au avut mesaje sugestive: „Nu suntem cheltuieli, suntem investiții”, „Mă mai întrebi de ce vreau să plec din țară?”, „Din burse nu faci avere, dar poți construi un viitor”.

Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat afirmând că, dacă ar fi student, ar protesta și el. El a explicat că măsurile sunt impuse de o situație bugetară dificilă și că un ministru trebuie să facă „ce trebuie”, nu „ce îi place”. David a subliniat că bursele nu trebuie văzute ca o alternativă de finanțare a educației gratuite, ci ca forme de sprijin în situații deosebite.

Totuși, ministrul a recunoscut importanța burselor sociale în prevenirea abandonului școlar și a sugerat că bursele de merit ar trebui acordate într-un cadru mai restrâns, doar celor cu rezultate cu adevărat excepționale.

Într-o intervenție separată, Nicușor Dan a arătat că decizia de a modifica sistemul de burse aparține exclusiv Ministerului Educației și Guvernului. El a apreciat că este discutabil ca o treime dintre elevi să primească burse „de merit”, într-un sistem care ar trebui să recompenseze performanța reală.

Între timp, tinerii promit să continue presiunea publică până când autoritățile vor trata educația nu ca pe o povară bugetară, ci ca pe o prioritate națională.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Scumpiri în lanț la apă și canalizare din iulie: tarife mai mari în mai multe județe, unele cu aproape 30%

Operatorii susțin că aceste majorări fac parte din strategiile tarifare asumate în cadrul proiectelor de modernizare a infrastructurii de apă și apă uzatăMai mulți...

Schimb de replici între PNL și PSD, după scenariul prezentat de Dan Motreanu privind desemnarea unui premier social-democrat

Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, și secretarul general al PSD, Claudiu Manda, au avut, sâmbătă, un schimb de replici după ce liderul liberal a publicat...

Isaac Herzog, la Iași: Evreii din România au fost o legătură vie între cele două popoare

Herzog a transmis un mesaj de reculegere pentru miile de victime ale Pogromului de la Iași și a vorbit despre responsabilitatea generațiilor actualePreședintele Israelului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă