Teatrul „Maria Filotti” din Braila a gazduit duminica, 5 iunie a.c., spectacolul de dans „Curtea miracolelor”, sustinut de compania „Microbis” Sibiu. Producatorul spectacolului este Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, care face si scenografia, in timp ce coregrafia este semnata de Hugo Wolff, iar muzica de Duddu. „Curtea miracolelor” este un spectacol-semnal impotriva drogurilor, pe care tinerii sibieni l-au prezentat timp de un an atat in tara, cat si intr-un turneu in Germania. Timp de aproape o ora, membrii Companiei „Microbis”, studenti, dar si elevi ai Liceului de Arta din Sibiu au interpretat o frumoasa poveste de dragoste, care strabate veacurile, din secolul al XIX-a pana in prezent, ajungand sa se confrunte cu flagelul contemporan: drogurile. In rolul principal a jucat Corina Craciun, de la Antena 1 Braila, alaturi de care au mai interpretat: Florin Oros, Crina Oros, Alexandru Wolff, Alexandra Branza, Mihaela Branza, Irina Mihut, Natalia Zincenco, Cristian Hirsch si Cristina Chescu. „Este un semnal fata de tinerii care consuma droguri, dar in acelasi timp o frumoasa poveste de iubire, intre un el si o ea de rang social diferit, din secolul al XIX-a. Povestea ajunge in zilele noastre, cand ea nu se poate integra in lumea lui, care provine dintr-o familie de conditie buna, dar consuma droguri. In final tanarul narcoman isi ucide iubita”, ne-a spus Corina Craciun povestea spectacolului.