16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiInternet gratuit în mijloacele de transport public din municipiul Iași

Internet gratuit în mijloacele de transport public din municipiul Iași

Conform sursei citate, persoanele care preferă călătoria cu mijloacele de transport în comun din Iaşi se pot bucura deja de un oraş “smart”, în care serviciile publice pot fi folosite cu uşurinţă graţie soluţiilor tehnologice moderne.

“După lansarea aplicaţiei 24pay, prin care pot fi achiziţionate bilete online, prin Compania de Transport Public am finalizat dotarea a 259 de autobuze şi tramvaie cu dispozitive pentru conectarea la internet wireless. Încă de la începutul mandatului mi-am asumat modernizarea transportului public drept o prioritate de prim rang. Doar printr-un transport public modern, accesibil, confortabil şi predictibil, astfel încât să fie atractiv pentru ieşeni, vom putea fluidiza traficul rutier şi, astfel, contribui şi la reducerea poluării. Nu ne vom opri aici. Cu fonduri locale şi, mai ales, europene, vom achiziţiona tramvaie noi şi autobuze electrice, vom moderniza integral calea de rulare a tramvaielor şi vom implementa sistemul de e-ticketing. În acest fel, în câţiva ani, transportul public în municipiul Iaşi va deveni unul dintre cele mai moderne din ţară”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Pentru a beneficia de internet gratuit, este necesar ca persoanele care călătoresc cu tramvaiul sau autobuzul să îşi înregistreze dispozitivul în reţea doar o singură dată. Ulterior, de fiecare dată când aceştia vor utiliza transportul public, telefonul se va conecta automat la internet.

“Pentru conectare trebuie urmaţi doar următorii paşi: activarea funcţiei wireless a telefonului mobil şi înregistrarea dispozitivului în reţea prin intermediul Facebook, Twitter sau Instagram ori prin completarea unui formular cu datele privind numele, prenumele şi e-mail-ul utilizatorului. Prin această soluţie, Primăria municipiului Iaşi are la dispoziţie şi un mecanism suplimentar de interacţiune cu cetăţenii. Astfel, portalul de acces Wi-Fi permite şi transmiterea de informaţii de interes public şi publicarea de sondaje de opinie, încurajând astfel participarea ieşenilor la deciziile care îi influenţează. Traficul de Internet este filtrat prin serviciul Business Internet Security pentru a limita riscurile de securitate şi utilizarea abuzivă a reţelei”, a declarat primarul Chirica.

Perioada de implementare a proiectului a fost ianuarie – februarie 2019, iar valoarea contractului încheiat cu furnizorul de internet, pentru o perioadă de un an, este de aproximativ 125.000 de lei. Colaborarea firmei Orange România cu municipalitatea ieşeană a debutat în luna iulie 2018, printr-un proiect pilot de Wi-Fi gratuit disponibil în zona pietonalului Ştefan cel Mare.

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă