18.9 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internăApel ferm din partea mediului de afaceri către viitorul președinte: „Economia românească...

Apel ferm din partea mediului de afaceri către viitorul președinte: „Economia românească nu are stăpâni politici”

Confederația Patronală Concordia, reprezentând companii ce generează o treime din PIB-ul României și peste 450.000 de locuri de muncă, reacționează public după primul tur al alegerilor prezidențiale.

Organizația solicită candidaților rămași în cursă să își asume clar și public angajamente privind continuitatea traseului euro-atlantic, păstrarea stabilității fiscale și respectarea principiilor democratice.

Într-un mesaj puternic, Concordia avertizează că orice derapaj politic poate avea efecte economice semnificative. Organizația transmite un semnal clar că mediul de afaceri nu va tolera politici populiste sau decizii bazate pe ideologii în locul datelor și evidențelor.

„Vrem o Românie în care inițiativa și hărnicia sunt răsplătite, nu pedepsite”, se arată în manifestul organizației.

Totodată, Concordia insistă asupra nevoii de stabilitate fiscală și respinge categoric ideea majorării taxelor.

Antreprenorii, îndemnați să se implice și să își apere interesele

Manifestul transmis de organizație are și un mesaj intern, adresat mediului de afaceri: implicarea în comunitate și în viața publică este esențială.

„Îmi este cu adevărat rușine când întâlnesc oameni de afaceri care conduc companii cu sute de angajați, dar nu se implică în viața publică și în comunități”, afirmă reprezentanții Concordia, încurajând antreprenorii să se organizeze, să devină vocali și să participe activ la viața economică și civică a țării.

Un mesaj de unitate și pragmatism

Documentul se încheie cu o pledoarie pentru decizii bazate pe realitate și expertiză, nu pe promisiuni fără fundament:

„În România există, în continuare, oportunități mari și pentru a fi cu toții mai prosperi avem nevoie de decizii care se bazează pe date, nu pe dogme”.

Organizația își asumă un rol de vigilență activă în raport cu clasa politică, subliniind că va acționa ori de câte ori interesele economice ale țării vor fi puse în pericol.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

PNL îi cere lui Adrian Veștea să renunțe la mandatul de premier desemnat și solicită reluarea consultărilor la Cotroceni

PNL a decis să nu susțină învestirea unui guvern condus de Adrian Veștea și i-a solicitat acestuia să își depună mandatul de premier desemnat...

SUA anunță revenirea inspectorilor nucleari în Iran. JD Vance: Este o piesă esențială a acordului

Potrivit lui Vance, acordul prevede implicarea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și a Statelor Unite în procesul de eliminare a stocurilor iraniene de uraniu...

România, lider UE la creșterea veniturilor în ultimii 15 ani, dar rămâne sub media europeană

Analiza mai arată că inflația cumulată din România în perioada analizată a fost de aproximativ 65%Veniturile reale ale românilor au avut cea mai rapidă...
Ultima oră
Pe aceeași temă