Sistemul național RO e-Transport a generat venituri suplimentare de peste 20,82 milioane de lei la bugetul de stat doar în luna martie 2025, potrivit unui comunicat emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Platforma digitală RO e-Transport, concepută pentru a urmări transporturile de bunuri cu risc fiscal, își dovedește eficiența în lupta împotriva evaziunii, potrivit comunicatului transmis de ANAF.
În luna martie, prin RO e-Transport au fost generate 2.821.673 de coduri UIT (numere unice de identificare a transportului), ceea ce înseamnă că toate transporturile rutiere de bunuri au fost înregistrate și supravegheate. Sistemul asigură o trasabilitate completă a mărfurilor, reducând riscul ca produse cu potențial fiscal ridicat să circule fără documente legale.
„Datele pentru luna martie 2025 confirmă eficiența e-Transport și subliniază impactul său pozitiv asupra colectării și controlului fiscal”, precizează ANAF în comunicat.
Bunuri cu risc fiscal ridicat, în vizorul controalelor
Dintre transporturile monitorizate, 75,51% au vizat bunuri susceptibile de a fi implicate în fraude fiscale, precum alcoolul, tutunul, combustibilii sau materialele de construcții. De altfel, aceste sectoare sunt cunoscute pentru vulnerabilitatea lor în fața evaziunii.
Pe baza monitorizărilor și a analizelor de risc, inspectorii antifraudă au derulat acțiuni de control țintite, care au dus la stabilirea de sume suplimentare datorate bugetului de stat în valoare de 20,82 milioane lei, precum și la măsuri asigurătorii de peste 6 milioane lei.
Beneficii extinse pentru stat și contribuabili
Utilitatea sistemului RO e-Transport depășește rezultatele imediate ale controalelor. ANAF subliniază că platforma contribuie la:
- Reducerea pierderilor fiscale cauzate de tranzacții nedeclarate;
- Creșterea conformării voluntare a contribuabililor;
- Îmbunătățirea colectării TVA și a altor taxe indirecte;
- Furnizarea de date relevante pentru politici fiscale și strategii antifraudă.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.