24.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăInternaționalSirianul suspectat de înjunghierea unui bărbat la Berlin este antisemit

Sirianul suspectat de înjunghierea unui bărbat la Berlin este antisemit

 

Suspectul de înjunghierea unui bărbat la Memorialul Holocaustului din Berlin avea motivații antisemite, au declarat sâmbătă procurorii, potrivit DPA și AFP.

„În baza a ceea ce se știe până acum, în special pe baza declarațiilor făcute de acuzat poliției, el plănuia să ucidă evrei de mai multe săptămâni”, a precizat poliția din Berlin. Potrivit sursei citate, locul atacului „cu o motivație religioasă” (Memorialul Holocaustului – n.r.) „a fost ales în acest context”.

Suspectul în atacul de cuțitul de vineri seară este un refugiat sirian de 19 ani, au anunțat autoritățile mai devreme. Un turist spaniol de 30 de ani a fost rănit grav în acest atac.

Atacul a avut loc cu două zile înainte de alegerile legislative de duminică din Germania.

Un sirian a atacat cu cuțitul mai multe persoane la Berlin

Doi bărbaţi au fost răniţi într-un atac cu cuţitul comis marţi la prânz în partea de vest a Berlinului, a anunţat poliţia germană, potrivit DW.
Suspectul, un sirian care trăieşte în Suedia, a atacat mai multe persoane pe stradă în districtul berlinez Charlottenburg, a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei. Doi bărbaţi victime ale acestui atac au fost spitalizaţi, între timp unul dintre ei fiind externat.

Serviciile de urgenţă au fost alertate asupra incidentului cu puţin timp înainte de prânz în această ultimă zi a anului. Suspectul a fost reţinut, iar potrivit presei germane mai mulţi trecători au intervenit pentru a-l imobiliza după ce a început să înjunghie oameni.

Acesta ar fi furat un cuţit dintr-un supermarket, unde a atacat una dintre victime, celălalt bărbat rănit fiind apoi atacat afară, în faţa unui hotel. Poliţia germană susţine că, potrivit datelor preliminare ale anchetei, suspectul ar suferi de tulburări psihice şi atacul nu ar avea o motivaţie teroristă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Alertă portocalie la Salina Praid după detectarea unor microvibrații în masivul de sare

Situația de la Salina Praid, afectată de inundații, a determinat autoritățile să ridice nivelul de alertă de la cod galben la cod portocaliu.Decizia vine...

PSD, USR și PNL, schimb dur de replici în Camera Deputaților pe legea privind integritatea

Dezbaterile din Camera Deputaților asupra proiectului de lege privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității au fost marcate de acuzații reciproce între USR,...

Europa de Sud-Est, o forță economică de 1.200 de miliarde de euro. România preia frâiele cooperării regionale

Cele 13 state din Europa de Sud-Est au împreună peste 150 de milioane de locuitori, iar economiile lor însumează mai mult de 1.200 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă