25.8 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSportFotbalAnge Postecoglou, sub presiune la Tottenham!

Ange Postecoglou, sub presiune la Tottenham!

Antrenorul australian a vorbit despre speculațiile privind o posibilă demitere, după eliminarea echipei din Cupa Angliei.

Postecoglou: „Dacă vreți să scăpați de mine, bine, dar lăsați jucătorii în pace”

Ange Postecoglou (59 de ani), antrenorul lui Tottenham Hotspur, a reacționat vehement la zvonurile care sugerează că ar putea fi demis. Declarațiile sale au venit după eliminarea echipei din Cupa Angliei, în urma înfrângerii suferite cu 1-2 în fața celor de la Aston Villa.

După meci, Postecoglou a lăsat să se înțeleagă că există o presiune externă asupra sa și a echipei, insinuând că există o „agendă” prin care se încearcă destabilizarea clubului.

Nu-mi pasă cum mă judecă oamenii, dar nu judecați acest grup de jucători. Oamenii pot spune că am făcut o treabă proastă sau că nu sunt la înălțime și e în regulă. Uitați-vă la ce a făcut acest grup timp de două luni și jumătate. Nu se poate ca oamenii să creadă că accidentările sunt o scuză.

Asta nu este nici pe departe aproape de o analiză obiectivă. E doar o chestiune de agendă. Dacă este pentru a scăpa de mine, asta e bine. Bravo! Să mă critice de un milion de ori. Dar ceea ce a dat acest grup este remarcabil. Credit pentru ei”, a declarat Postecoglou, citat de Daily Mail.

Tottenham, în scădere de formă în Premier League

Eliminarea din Cupa Angliei vine într-un moment dificil pentru Tottenham, care traversează o perioadă complicată și în Premier League. Echipa londoneză ocupă în prezent locul 14 în clasament, cu 27 de puncte după 24 de etape, mult sub așteptările fanilor și conducerii clubului.

Rezultatele slabe, coroborate cu accidentările unor jucători importanți, au ridicat semne de întrebare cu privire la viitorul antrenorului australian pe banca tehnică.

Tottenham se pregătește pentru un meci dificil, duminică, când va înfrunta Manchester United pe teren propriu. Acest duel ar putea fi crucial pentru viitorul lui Postecoglou, în contextul speculațiilor privind o posibilă schimbare pe banca tehnică.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

SUA pregătesc finanțări pentru proiecte apropiate de agenda MAGA. Europa, printre principalele ținte ale programului

Administrația Donald Trump analizează un nou pachet de finanțări externe destinat inițiativelor care promovează libertatea de exprimare, suveranitatea națională și alte obiective asociate mișcării...

Florin Manole: PSD preia amendamentele angajaților pentru îmbunătățirea legii salarizării

Deputatul PSD Florin Manole a anunțat că partidul va realiza o evaluare completă a funcțiilor din sănătate și va centraliza amendamente la proiectul legii...

Avertizare de inundații. Cod portocaliu în șase județe și Cod galben în alte 22

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică avertizări hidrologice Cod portocaliu și Cod galben, valabile până luni la prânz,...
Ultima oră
Pe aceeași temă