16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 740 de amenzi pentru nerespectarea restricțiilor în 24 de ore

Peste 740 de amenzi pentru nerespectarea restricțiilor în 24 de ore

Peste 16.000 poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri, precum şi angajaţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au verificat peste 5.200 operatori economici şi aproape 70.000 persoane, precizează MAI într-un comunicat.

Au fost verificate peste 9.000 obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri, dar şi aproximativ 250 de operatori transport persoane.

În urma acţiunilor întreprinse, echipele mixte de control au aplicat 6.176 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.100.000 lei, dintre care peste 5.400 sancţiuni au vizat nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice, cuantumul acestora fiind de peste 800.000 lei.

De asemenea, au fost aplicate aproximativ 740 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 260.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea persoanelor de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, personalul MAI a întocmit şase dosare penale în care sunt cercetate trei persoane, din care două pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută de art. 352 Cod penal.

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă