22.8 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentSfântul Ștefan, sărbătorit în a treia zi de Crăciun

Sfântul Ștefan, sărbătorit în a treia zi de Crăciun

Pe 27 decembrie, creștinii din întreaga lume îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii și cel care a avut curajul să mărturisească credința în Iisus Hristos.

Această zi, cunoscută drept a treia zi de Crăciun, este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri religioase. Peste 500.000 de români își sărbătoresc onomastica, purtând numele acestui sfânt care a devenit un simbol al credinței neclintite și al sacrificiului suprem.

Sfântul Ștefan, viața și misiunea

Sfântul Ștefan, de origine iudaică, a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli pentru a-i ajuta în împărțirea bunurilor și hranei către comunitățile de creștini din Ierusalim.

Datorită credinței sale profunde, a cunoștințelor vaste despre Vechiul Testament și învățăturile lui Hristos, dar și a minunilor și semnelor săvârșite, el a fost considerat Arhidiacon. Numele său, de origine greacă, înseamnă „coroană”, simbolizând încununarea credinței sale prin martiriu.

Predicile sale publice și susținerea neobosită a credinței în Hristos au atras furia fariseilor, care l-au acuzat de blasfemie împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu.

În fața Sinedriului, Sfântul Ștefan a ținut un discurs curajos, condamnând ipocrizia și necredința acuzatorilor săi: „Cum au fost părinții voștri, așa sunteți și voi! Pe care dintre proroci nu i-au prigonit părinții voștri?”. Aceste cuvinte au stârnit mânia mulțimii, iar Sfântul Ștefan a fost condamnat la moarte prin lapidare.

CITEȘTE ȘI – Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni

Conform Noului Testament, înainte de moarte, Sfântul Ștefan a avut o teofanie, văzând „cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Acesta a fost dus în afara cetății, unde a fost ucis cu pietre. Într-un act de compasiune supremă, el a cerut iertare pentru cei care îl omorau, rostind: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Astfel, Sfântul Ștefan a devenit primul martir creștin, un model al sacrificiului și al iubirii pentru aproapele.

Printre cei prezenți la moartea sa s-a numărat și Saul, viitorul Sfânt Pavel, care mai târziu s-a convertit la creștinism și a devenit unul dintre cei mai importanți apostoli.

Osemintele Sfântului Ștefan au fost descoperite în anul 415 în Palestina, în satul Gamla (astăzi Beit Jimal). Acestea au fost transferate ulterior la Ierusalim, în Biserica Sion, iar în anul 460 au fost depuse în Bazilica Sfântului Ștefan, construită în afara zidurilor cetății, pe locul martiriului său. Există și alte tradiții care susțin că din anul 560 relicvele sfântului se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

INS: Populația României ar putea scădea la 15,6 milioane de locuitori până în 2080

Populația României ar urma să ajungă la 15,633 milioane de locuitori în anul 2080, față de 19,043 milioane la 1 ianuarie 2025, potrivit celor...

Studiu de amploare: Consumul zilnic de cafea, asociat cu un risc mai mic de boli grave ale ficatului și cancer hepatic

O ceașcă de cafea băută dimineața ar putea aduce beneficii care depășesc efectul energizant bine cunoscut. Un nou studiu de amploare sugerează că persoanele...

Mihai Bendeac reaprinde disputa cu Dan Negru: „Să dea Dumnezeu să nu ajung niciodată la nivelul lui”

Schimbul de replici dintre Mihai Bendeac și Dan Negru continuă, la câteva luni după controversa provocată de spectacolul „Proorocul Ilie”. Invitat în podcastul „Ne...
Ultima oră
Pe aceeași temă