12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiParchetul de pe lângă Judecătoria Suceava îşi suspendă programul cu publicul

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava îşi suspendă programul cu publicul

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a transmis, printr-un comunicat de presă, că având în vedere că întâlnirea dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai unor asociaţii profesionale de magistraţi nu a avut efectul scontat, solicită abrogarea imediată a OUG7. 

“Având în vedere faptul că întâlnirea dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai unor asociaţii profesionale de magistraţi, fără participarea Procurorului General al României şi a Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, în calitate de reprezentanţi ai autorităţii judiciare, nu a avut efectele scontate, în urma votului exprimat, în unanimitate, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a hotărât faptul că orice dialog în vederea adoptării unui act normativ în domeniul judiciar trebuie iniţiat anterior emiterii sale, iar nu post factum, motiv pentru care insistăm în abrogarea imediată a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 de modificare a legilor justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 137 din 20.02.2019, cu excepţia dispoziţiilor care au fost adoptate ca urmare a sesizării Consiliului Superior al Magistraturii”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Sursa citată menţionează că Adunarea Generală a stabilit suspendarea activităţii cu publicul a Parchetului timp de două săptămâni. 

“În unanimitate, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a stabilit suspendarea activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, constând în programul cu publicul, în următoarele două săptămâni, cu excepţia cererilor de eliberare dovezi de circulaţie şi acte de deces, urmând ca toate cererile, plângerile şi memoriile să fie înaintate de petenţi prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă, conform dispoziţiilor procesual penale în vigoare”, au afirmat procurorii suceveni.

De asemenea, marţi este programat un protest în faţa sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

“n unanimitate, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a votat în sensul că procurorii vor participa în data de 26.02.2019, orele 15.00, la un protest în faţa sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, la care se vor alătura şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi procurori din alte structuri ale Ministerului Public, de pe raza judeţului Suceava”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, în unanimitate, Adunarea Generală a stabilit delimitarea de Asociaţia Procurorilor din România, având în vedere poziţia exprimată de conducerea APR, “fără consultarea prealabilă a procurorilor, întrucât asociaţia nu reflectă interesele procurorilor raportat la realitatea juridică actuală”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni, după discuţiile de la Guvern cu reprezentanţii unor asociaţii de magistraţi, că va fi abrogat articolul din OUG 7/2019 prin care judecătorii puteau fi numiţi şefi de mari parchete şi revine şi avizul la Secţia de procurori a CSM. Toader a precizat că noua ordonanţă va fi trimisă vineri la CSM, iar săptămâna viitoare va fi adoptată. În rest, ministrul Justiţiei a spus că au fost clarificate celelalte prevederi ale OUG 7.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă