15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăCulturăMinistrul culturii promite noi discuții pentru Cumințenia Pământului

Ministrul culturii promite noi discuții pentru Cumințenia Pământului

“Vom demara discuţii cu proprietarii acestui obiect de artă extraordinar imediat ce vom avea aprobat bugetul. În momentul în care nu e aprobat bugetul, te duci şi discuţi pe mulţimea vidă”, a spus Breaz, la sediul Muzeului Ţăranului Român.

El a precizat că au fost prevăzuţi bani pentru cumpărarea de către stat a lucrării Cuminţenia Pământului.

“Sunt diverse capitole din buget unde sunt prevăzuţi bani, tocmai făcând un studiu a ceea ce s-ar putea întâmpla în acest an. Bineînţeles, pentru Cuminţenia Pământului… pot să apară şi alte oportunităţi, pentru alte opere de artă. Deci am prevăzut bani astfel încât să putem, la un moment dat, să cumpărăm aceste obiecte de artă”, a adăugat ministrul Culturii.

Referindu-se la restituirea donaţiilor pentru Cuminţenia Pământului, Valer-Daniel Breaz a precizat că “banii ce au fost încasaţi prin trezorerie au fost returnaţi în proporţie de 99% în luna decembrie a anului trecut”.

“În acest moment avem prevăzuţi în buget banii respectivi, avem prelungit termenul până la data de 31 decembrie 2019, suntem într-o procedură de negociere cu băncile, cu companiile de telefonie mobilă, în funcţie de modul în care au fost strânşi aceşti bani şi am încredere că până la finalul anului, cel târziu până în luna decembrie vom returna integral toate aceste sume fiecăruia dintre cei care au depus”, a precizat Breaz.

Pe 10 mai 2018, Guvernul a aprobat o hotărâre privind modul în care vor fi restituite sumele de bani donate pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi, actul normativ prevăzând că donatorii neidentificaţi pot depune cererile de returnare până la 30 septembrie.

În septembrie 2018, fostul ministru al Culturii, George Ivaşcu, îşi exprima speranţa ca în luna octombrie să aibă loc o întâlnire între cei care deţin sculptura “Cuminţenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi şi comisia de negociere special desemnată în acest scop.

Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă