Cine stie cati americani, japonezi, finlandezi sau belgieni vin anual in Transilvania in speranta ca vor fi muscati, supti, gadilati sau macar usor speriati de vreo copie intunecata a palidului conte Dracula? Autoritatile romane, care bat moneda pe programele de promovare a turismului prin campanii infantile (se poate deduce in acest fel si cum au fost alese agentiile), in nici un caz nu stiu.
Altfel nu se explica faptul ca cel mai cunoscut „brand” al Transilvaniei (la randul ei cel mai cunoscut „brand” turistic al Romaniei), Dracula, este ignorat de strategiile oficiale de promovare.
Mai mult decat atat, mitul contelui sangeros, locuitor al unui sumbru castel medieval din inima Carpatilor, este intens combatut de „bunii romani”, care se simt datori sa salveze imaginea domnitorului roman Vlad Tepes, confundat abuziv cu vampirul.
O mina de aur este ignorata si de agentiile de turism. Programele turistice „Dracula” cuprind cel mult o vizita pe la un hotel de la Pasul Tihuta sau pe la Castelul Bran, cateva mese cu specific traditional, un vin rosu si prost si note umflate „romaneste”, servicii proaste si un gust amar la plecare. Putinele lucruri ce par potrivite cu povestea contelui sunt infrastructura inapoiata si carutele trase de cai, ce se plimba nestingherite pe drumurile europene.
Ministrii si secretarii de stat care fermenteaza pe bani publici prin ministerele responsabile au facut infinit mai putin pentru promovarea Transilvaniei decat au facut actorii, regizorii si producatorii de la Hollywood. Regiunea nu a fost niciodata promovata institutional ca brand de sine statator.
Incropirea unui „brand” de tara s-a dovedit pana acum un demers haotic, avand ca rezultat, in cel mai bun caz, o Romanie vaga, aproape imposibil de localizat mental de un strain cu educatie medie. De ce ar vrea americanul sau europeanul sa isi petreaca cele 20 de zile de concediu anual pe niste dealuri si munti, care nu sunt nici dealurile Frantei si nici muntii Austriei, sau pe un litoral care nu e al Mediteranei?
Asemenea imagini promoveaza pe bani grei responsabilii din Ministerul Turismului: munti „aproape” ca ai Elvetiei, litoral „aproape” ca al Greciei, pentru clienti straini „aproape” dispusi sa isi lase banii in Romania. Intre timp, Transilvania ramane, inchisa in clisee, un taram intunecat si misterios, despre care cei mai multi straini nici nu cred ca exista in realitate.
Stie oare cineva cati americani, japonezi, finlandezi sau belgieni vin anual in Transilvania in speranta ca vor fi muscati, supti, gadilati sau macar usor speriati de vreo copie in-tunecata a palidului conte Dracula?
