4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăLifestyleOana Zăvoranu a pierdut definitiv casa de lux din Dorobanți

Oana Zăvoranu a pierdut definitiv casa de lux din Dorobanți

Oana Zăvoranu spune adio casei de lux din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul său. Instanța a decis ca imobilul să revină lui Constantin Ion, cu care Zăvoranu semnase un contract de înstrăinare contestat.

Oana Zăvoranu a pierdut definitiv casa de lux din Dorobanți

În vârstă de 51 de ani, Oana Zăvoranu a contestat valabilitatea unui contract de împrumut de 174.800 de euro, susținând că acesta a fost fictiv și că nu a primit banii.

Vedeta a afirmat că tranzacția a fost o capcană și a menționat legăturile lui Constantin Ion cu vrăjitoarele Melissa și Vanessa, implicate anterior în cazuri de șantaj și înșelăciune împotriva ei.

Deși Constantin Ion a fost acuzat inițial de complicitate la înșelăciune, el a fost achitat în acest dosar. Cu toate acestea, decizia recentă a ICCJ este definitivă, iar Oana Zăvoranu va trebui să părăsească imobilul.

„În fapt, reclamanta a arătat că a fost victima unui grup organizat, din care face parte și pârâtul, care, prin șantaj și inducere în eroare, au determinat-o să încheie Contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.780/22.07.2011, prin care pârâtul Constantin Ion a acordat un împrumut de 174.800 euro reclamantei Ioana Zăvoranu, aceasta din urmă garantând restituirea sumei împrumutate cu apartamentul nr.2 situat în București, (…), mezazin, sector 1. Astfel, reclamanta a învederat că în realitate nu a dorit să încheie contractul de împrumut și nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de împrumut, declarația acesteia cuprinsă în contract în sensul de a primi cu titlu de împrumut suma de 174.800 euro fiind nereală și reprezentând consecința presiunilor, șantajului și activității dolosive, aspect ce rezultă din derularea evenimentelor și declarația unor martori audiați în Dosarul penal nr…./93/2012. Dosar în care, prin Decizia penala nr. …/A din 14.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti, sectia I Penala, instanța a condamnat pe inculpata Lider Roxana la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savârșirea infractiunii de înșelăciune (fapta având ca obiect autoturismul marca Porsche Cayman) si pe inculpata Minca Rada la pedeapsa de 3 ani cu inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune (în dauna persoanei vătamate loana Zavoanu). În cuprinsul acțiunii a redat contextul încheierii contractului de împrumut cu garantie imobiliara autentificat sub nr 780/22 iulie 2011”, se arată în cererea consultată de FANATIK.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...
Ultima oră
Pe aceeași temă