4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieTatăl celor trei copii dispăruți din Hunedoara, va fi cercetat în libertate

Tatăl celor trei copii dispăruți din Hunedoara, va fi cercetat în libertate

Judecătorii au respins cererea procurorilor de arestare preventivă  a lui Adrian Marțian pentru 30 de zile

Adrian Marțian a fost prezentat în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au decis că bărbatul poate fi cercetat în libertate.

Judecătoria Deva „respinge ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva în dosarul de urmărire penală, cu privire la inculpatul Marţian Adrian”.

Avocata bărbatului susține că nu există vreun motiv pentru care Marțian să fie arestat.

„A venit pentru copii în țară, să fie alături de ei, la intrarea în țară l-au anunțat despre această împrejurare. Lucrurile sunt altfel decât ați fost informați, iar toate probele, din punctul meu de vedere, sunt nule. A fost respinsă cererea, mi se pare cea mai firească soluție și cea mai legală. Așteptăm considerentele judecătorului și veți înțelege mai multe”, a transmis avocata bărbatului. În același timp, fiul cel mare al lui Adrian Marțian și mama copiilor nu cred în povestea tatălui cu răpitorii și recompensa, menționând că tatăl este vinovat de „această răpire și această dispariție”.

Cei trei copii, două fete şi un băiat, din satul Sântandrei au fost daţi dispăruţi luni după-amiază de către tatăl lor, după ce ar fi fost anunţat de bona minorilor că aceştia sunt de negăsit.

După 3 zile, copiii și tatăl lor au fost depistaţi în Serbia şi preluaţi de la punctul de trecere a frontierei România-Serbia Porţile de Fier 1, de o echipă mixtă, formată din poliţişti şi reprezentanţi DGASPC Hunedoara.

Tatăl celor trei copii a fost reţinut, vineri, pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare şi participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.


Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă