Comisia Europeană a anunțat deducerea sumei de 139.138,58 euro din fondurile europene destinate României, ca urmare a neîndeplinirii criteriilor de încasare a fondurilor în sectorul apicol. Această decizie a fost comunicată prin Decizia de punere în aplicare 2650/2024, publicată pe 10 octombrie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Din suma totală, 20.100,72 euro au fost deduși pentru intervenția IS-A-01, care vizează servicii de consiliere, asistență tehnică și formare pentru apicultori.
De asemenea, 1.126,52 euro au fost deduși pentru intervenția IS-A-02, care se ocupă de promovarea și comunicarea în sectorul apicol.
Cea mai mare parte, respectiv 117.911,34 euro, a fost dedusă pentru intervenția IS-A-05, axată pe investiții în active corporale și necorporale, inclusiv achiziția de accesorii apicole.
Această deducere este semnificativ mai mare comparativ cu cele aplicate altor state membre.
Proiectele pentru finanțare au fost depuse pentru anul 2023, iar fondurile provin din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA).
Comisia Europeană a justificat această decizie prin faptul că explicațiile furnizate de România pentru accesarea acestor fonduri nu corespund realizărilor raportate în evaluarea anuală a performanței.
Potrivit regulamentelor europene, numai cheltuielile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot fi finanțate din bugetul Uniunii.