7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăVlad Voiculescu a vorbit despre cazul lui Nelu Tătaru: "Ce știam însă..."

Vlad Voiculescu a vorbit despre cazul lui Nelu Tătaru: „Ce știam însă…”

Vlad Voiculescu, liderul USR București și europarlamentar, a comentat recent acuzațiile de luare de mită care îl vizează pe fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru.

Vlad Voiculescu a vorbit despre cazul lui Nelu Tătaru: „Ce știam însă…”

Voiculescu și-a exprimat surprinderea sa, afirmând că nu ar fi crezut că Tătaru ar fi implicat într-un astfel de comportament.

Voiculescu a subliniat, de asemenea, că în cadrul corpului medical din România persistă mentalitatea că este acceptabil să se primească bani sau alte beneficii după furnizarea unui act medical, chiar dacă nu există o condiționare explicită în prealabil.

Această atitudine, potrivit lui, rămâne o problemă importantă care trebuie abordată.

Vă spun cinstit că ieri am fost zguduit de ceea ce i s-a întâmplat domnului Nelu Tătaru. Am fost oponenţi politic, l-am criticat public în mai multe rânduri. Ce ştiam însă despre dânsul e că nu ia şpagă, că e un medic care profesează în continuare şi nu ia şpagă şi că, din contră, încearcă să îşi ajute pacienţii. Înţeleg din comunicatul DNA, pentru că alte informaţii nu am, că sunt peste 50 de cazuri în care dumnealui a fost chiar filmat primind şpaga, practic primind plic, respectiv găini, respectiv alte lucruri, după ce a săvârşit actul medical. Există această înţelegere, în continuare, în corpul medical, că dacă iei şpagă după şi nu condiţionezi actul medical, lucrul acesta ar fi în ordine, a declarat Vlad Voiculescu.

Dacă toţi cei de aici ar fi la coadă la medic şi doi dintre dumneavoastră ar fi fost recunoscători de fiecare dată când ar fi fost acolo şi ar fi dat 500 de lei, pe cine credeţi că va băga în seamă? Cine credeţi că are numărul de telefon al medicului respectiv? Spunea doctorul Cîrstoveanu că se schimbă comportamentul medicului şi că din cauza asta şi el, şi toată secţia pe care o conduce au evitat complet orice fel de plic. Orice fel de plic la medic este corupţie. Şi sunt afectat, pentru că credeam că acest om, cu care nu am de cele mai multe ori aceeaşi părere, nu credeam că s-ar deda la aşa ceva. (…) Nu ar fi prima dată când DNA greşeşte. Dar înţeleg că sunt şi filmări. Sper în continuare, un pic, că ce s-a comunicat în spaţiul public de către o instituţie a statului poate, poate, poate nu este adevărat. Altfel, nu înţeleg cum cineva care are veniturile unui parlamentar, care vă asigur că îţi ajung ca să trăieşti decent, şi care profesează şi în spital, iar salariile medicilor nu mai sunt cele de acum şapte-opt-zece ani – un medic care lucrează în spital poate să câştige două, trei, patru, chiar 5.000 de euro. De ce ai lua o găină? Vrei să te apuci să găteşti? Nu poţi să te duci la alimentara?, a întrebat Voiculescu

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Elon Musk lansează o inițiativă controversată. Ce le cere utilizatorilor X

Elon Musk, CEO-ul platformei X (fostă Twitter), a lansat o inițiativă controversată prin care încurajează utilizatorii să încarce pe platformă imagini și date medicale,...

Leasingul de personal: o soluție pentru deficitul de muncitori calificați în România?

Confruntându-se cu un deficit de muncitori calificați, România se află în fața unui mare obstacol în calea dezvoltării economice. Astfel, leasingul de personal se...

Poveștile jucătorilor care au reușit să câștige sume mari și sfaturile lor

Lumea jocurilor de noroc a dat naștere multor legende, ale căror povești continuă să inspire și să fascineze jucătorii ocazionali și profesioniștii deopotrivă. Deși...
Ultima oră
Pe aceeași temă