22.8 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialEducatia, in greva

Educatia, in greva

Avertismentul dat de un lider de organizatie sindicala, conform caruia o sa transformam generatiile urmatoare in capsunari si bone pentru UE, ar trebui sa fie analizat mai atent. Bugetul pentru invatamant, mai sarac decat se promitea prin programul de guvernare, ii determina pe dascali sa intre in greva la mai putin de doua luni de la inceperea noului an scolar. Este, sa recunoastem, un semnal prost pentru Alianta daca s-a ajuns sa fie deschis un conflict de munca din cauza ca Educatiei nu i se aloca fonduri corespunzatoare pentru reformele din invatamant. Nivelul de patru procente din PIB este considerat o bataie de joc la adresa profesorilor si cercetatorilor. Asa ceva, sustin sindicatele, este de neacceptat, orice demers cu privire la atingerea standardelor de a avea o forta de munca concurentiala in perspectiva integrarii in UE fiind sortit esecului. Nu stiu cui serveste o astfel de bariera pusa de cei care se ocupa de proiectul de buget valabil pentru 2006 atat timp cat se tot vorbeste de necesitatea maririi exigentei in domeniul educatiei chiar de primul ministru si presedinte. Mereu se spune ca nu sunt resurse suficiente, ca veniturile la bugetul de stat sunt prea mici, insa intotdeauna se gasesc solutii de finantare pentru alte domenii. De cate ori alesii neamului au solicitat suplimente la finantare, s-a raspuns pozitiv la Ministerul de Finante. Chiar si pentru dotari la bucatarie s-a gasit intelegere. Parcul de masini al Parlamentului a fost reinnoit la prima solicitare venita din partea Secretariatului General. Toata lumea stie de astfel de amabilitati financiare acceptate de Guvern in toti anii din urma. Cu bugetul pentru Educatie este insa mai greu. Adica imposibil daca luam in calcul raspunsul negativ dat sindicatelor din invatamant de ministrul Vladescu. Cu ce faci reforma? Cum sa obtii performanta cu un buget inferior anului precedent? Ce rost mai are sa visezi la standarde europene in materie de educatie cand scoala romaneasca a ajuns sa fie trecuta la rubrica „alte domenii”? Un buget aflat departe de nevoi va impinge invatamantul intr-o zona fara nici o sansa de apropiere de statutul social occidental. Sa fie oare capsunarii cel mai bun exemplu de pregatire a fortei de munca pentru integrarea in Uniunea Europeana? In loc ca usile scolilor sa fie larg deschise, guvernantii le inchid.

Eliade Balan
Eliade Balan
Eliade Balan, redactor-sef adjunct coordonator
Cele mai citite

Nicușor Dan: NATO aprobă extinderea spre Est a rețelei de conducte pentru combustibil. România va beneficia de investiții de circa 2,15 miliarde de euro

Președintele Nicușor Dan a anunțat, joi, că NATO a aprobat extinderea către Est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect finanțat din fondurile...

Rodri se operează la spate! Câștigătorul „Balonului de Aur” al Mondialului va lipsi pe perioadă nedeterminată

Mijlocașul spaniol al lui Manchester City, desemnat cel mai bun jucător al CM 2026, va suferi o intervenție chirurgicală la câteva ore după ce...

Un agent Secret Service, suspendat după o presupusă scurgere de informații despre deplasările lui J.D. Vance

Până în prezent, Secret Service și biroul lui J.D. Vance nu au oferit comentarii publice, cu privire la informațiile apărute în presăUn membru al...
Ultima oră
Pe aceeași temă