Peste o lună, Insula Lacul Morii din Sectorul 6 va deveni polul distracției din Capitală. Aici, pe o suprafață de 32.000 de metri pătrați, Primăria Sectorului 6 organizează cea de-a doua ediție a West Side Hallo Fest, cel mai mare festival de Halloween din România. 45 de tone de dovleci, 1.000 de baloți de paie, decoruri spectaculoase, concerte cu artiști celebri, concursuri, ateliere, comercianți cu bunătăți și multe surprize îi așteaptă pe vizitatori în ultimul weekend din octombrie.
Încă de la prima ediție, West Side Hallo Fest s-a bucurat de un succes neașteptat. În trei zile, s-au adunat circa 100.000 de vizitatori. Tot atâția sunt așteptați și la această a doua ediție, ce va avea loc în perioada 25-27 octombrie (vineri 12.00 – 23.00; sâmbătă și duminică 10.00 – 23.00).
Accesul – pe bază de bilet, în zilele de sâmbătă și duminică
Accesul va fi liber toată ziua de vineri, precum și sâmbătă și duminică de la 10.00 la 14.00. După această oră, intrarea se va face pe baza unei brățări care costă 20 de lei pe zi, sau 30 de lei pentru ambele zile. Pe zi, se pot vinde maximum 20.000 de bilete. Se pot cumpăra de la fața locului sau de pe iabilet.ro. Deja au fost puse în vânzare aici: https://m.iabilet.ro/bilete-west-side-hallo-fest-102380/.
Suma este una modică, însă permite organizatorului să controleze fluxul de vizitatori, pentru a nu supraaglomera Insula Lacul Morii. În plus, o parte din banii strânși va fi folosită pentru amenajarea de noi căsuțe pentru pisicile comunitare, în Sectorul 6. Cele deja amplasate până acum, în cadrul unui proiect de bugetare participativă, s-au bucurat de un real succes printre iubitorii de animale, iar cererea este mare.
Marile atracții ale festivalului
Un dovleac gigant, cu diametrul de 2,5 metri, luminat la interior și construit din materiale naturale, pe structură de fier, poate fi considerat simbolul evenimentului. 45 de tone de dovleci vor ajunge pe insulă, la Hallo Fest. 10.000 de bucăți vor fi folosite în cadrul atelierelor, iar alți 5.000 pentru decor.
Decor care, de altfel, se anunță „înfiorător” de spectaculos. O vrăjitoare supradimensionată, de aproape trei metri înălțime, o casă a fantomelor amenajată la mausoleu, un oraș pustiu și bântuit, reprodus într-o zonă a insulei, 1.000 de baloți de paie, ciori, flori, scheleți, păianjeni, acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care vor transforma Insula Lacul Morii într-un tărâm magic.
Concerte Smiley, Carla`s Dreams, Vița de Vie
Copiii vor avea parte gratuit de ateliere, concursuri, jocuri, muzică și dans, pictură pe față, animatori, magicieni, teatru de păpuși. Iar cei mari, de concerte. Vineri cântă Alexandra Crișan (de la X Factor) și Alexandra Căpitănescu (câștigătoarea „Vocea României” din 2023), sâmbătă urcă pe scenă Smiley, Carla`s Dreams, iar duminică Vița de Vie, Robin & The Backstabbers, Bucovina și mulți alții. Tot pe marea scenă de pe insulă va avea loc o prezentare de modă, machiaj și coafură în tematică de Halloween, dar și o paradă a costumelor vizitatorilor.
În zona de food, zeci de comercianți vin cu mâncăruri apetisante, special pregătite pentru Halloween. Iar în zona expozanților, puteți găsi o mulțime de minunății (accesorii, bijuterii, decorațiuni) pe care să le luați acasă, ca amintire.
Au mai rămas 28 de zile până la atmosfera electrizantă de la West Side Hallo Fest 2024!
Le mulțumim partenerilor media care ne sunt alături și în acest an: Magic FM, Zile și Nopți, B365, România Liberă, Ziarul News.ro, Canal 33, OnEvent, PR Wave, Ecomunicate.ro, București Fest, Visit Bucharest, TimeOutBucurești, Fashion8, GoKid!, Future Economy, Nine O’Clock.