Cei 44 de migranți reținuți de polițiștii francezi doreau să ajungă, la bordul feribotului, în Marea Britanie.
Migranţii au intrat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona portului, deși acesta era aflat sub pază strictă, şi au folosit scări pentru a urca la bordul unui feribot care venise de la Dover (Anglia).
Forțele de ordine din Franța i-au arestat pe migranții de la bordul feribotului și i-au transportat la sediul poliţiei din Calais. Duminică dimineață, polițiștii continuau să cerceteze feribotul, pentru a se asigura că nu mai există pasageri clandestini.
Prefectura Pas-de-Calais şi organizaţiile umanitare estimează la câteva sute migranţii care trăiesc în regiunea portului Calais și care caută o modalitate de a ajunge în Marea Britanie.
Potrivit agenției de presă germane DPA, incidentul din noaptea de sâmbătă spre duminică a produs întârzieri în funcţionarea serviciului de feribot între Franţa şi Marea Britanie. O purtătoare de cuvânt a prefecturii Pas-de-Calais a declarat că duminică la prânz se mai aflau la bordul feribotului între “cinci şi zece” migranţi, iar din acest motiv nava nu putea să pornească înapoi spre Dover.
Compania de feriboturi DFDS a anunțat pe contul ei de Twitter că două curse din Calais spre Dover, la orele 21:40 (20:40 GMT), sâmbătă, şi 7:40 (6:40 GMT) duminică, au fost anulate “din motive operaţionale”.
De-a lungul anului 2018 s-au înregistrat 71 de tentative de a traversa ilegal Canalul Mânecii, din Franța spre Marea Britanie, față de numai 12 asemenea cazuri, în anul 2017.
CALAIS PORT INFO The 1225 departure is operating with a 30 minute delay. Apologies for any inconvenience caused. #dfdshelp
— DFDS UK Updates (@DFDSUKUpdates) March 3, 2019