Tamplaria din lemn va lua locul geamurilor si usilor din aluminiu sau termopan cu care sunt dotate cladirile din centrul istoric al municipiului Bistrita pentru ca perimetrul sa semene cat mai mult cu un burg sasesc de la inceputul secolului. Cei care nu se vor conforma noilor reguli, pe care Consiliul Local le va adopta in sedinta ordinara de joi, vor fi amendati cu sume de pana la 2.000 RON.
Conform proiectului de hotarare, initiat de primarul Vasile Moldovan, proprietarii imobilelor din zona vor fi obligati ca, in termen de 2 ani de la data adoptarii hotararii CL, sa aiba doar tamplarie de lemn, pe baza unei autorizatii de construire emisa de municipalitate.
Totodata, Moldovan a declarat ca incepand cu data mentionata accesul auto in Zona pietonala Liviu Rebreanu va fi permis numai pentru riverani, masinile de interventie, de intretinere, a furnizorilor de utilitati si masinile de aprovizionare ale agentilor economici din perimetrul respectiv. Accesul riveranilor in zona se va face pe baza unui un autocolant de culoare verde distribuit de Primarie, pe care va fi inscrisa perioada de vala-bilitate, emitentul si data emiterii. Masinile nu vor mai putea fi, insa, parcate pe domeniul public din fata imobilelor situate in zona.
Tot incepand cu aceeasi data in centrul istoric nu se vor mai accepta activitati de productie si de comert en-gros, iar unitatile de alimentatie publica nu vor putea prepara alimentele in zona teraselor stradale. De asemenea, administratia locala va stabili zonele din spatiul public al pietonalului, locatiile care vor fi amenajate ca spatii comerciale, modul de amenajare a teraselor, modelul panourilor, al corpurilor de reclama, precum si al mobilierului urban, respectiv mese, scaune, parasolare, copertine, jardiniere, cosuri de gunoi. In zona se va permite, insa, comertul stradal sezonier de alimentatie publica, vanzarea produselor de artizanat pentru anumite evenimente traditionale.
Pentru punerea in valoare a specificului istoric si etno-cultural al Bistritei, comerciantii care desfasoara astfel de activitati vor fi imbracati intr-o costumatie adecvata, de recomandat, de epoca. Mai mult, Primaria va realiza si amplasa, incepand cu vara anului 2007, pe cheltuiala proprie, la nivelul ferestrelor de la etajele imobilelor din zona, jardiniere cu flori, intretinerea lor revenind proprietarilor imobilelor.
Transformarea centrului istoric in pietonal a inceput in luna mai, avand ca termen de finalizare a lucrarilor luna octombrie a acestui an. Investitia, in valoare de 374.123 euro, a fost posibila prin accesarea unui program Phare. Un procent de 29 la suta din suma respectiva este suportata din bugetul local, restul fiind fonduri nerambursabile.