Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu Israelul înainte de „crearea unui stat palestinian”, transmite Reuters.
„Regatul nu va înceta munca sa neobosită pentru înfiinţarea unui stat palestinian independent cu Ierusalimul de Est drept capitală şi afirmăm că regatul nu va stabili relaţii diplomatice cu Israelul fără acest lucru”, a declarat el în faţa Consiliului Shura, adunare saudită responsabilă de consilierea guvernului.
Prinţul moştenitor a criticat, de asemenea, „crimele forţelor de ocupaţie israeliene împotriva poporului palestinian”.
Arabia Saudită, pe teritoriul căreia se află două dintre cele mai sfinte locuri ale islamului, nu a recunoscut niciodată Israelul şi nu s-a alăturat acordurilor Avraam din 2020, negociate de SUA, care i-a văzut pe vecinii săi din Golf, Bahreinul şi Emiratele Arabe Unite, stabilind legături oficiale cu Israelul. Un exemplu urmat apoi de Maroc, apoi de Sudan.
Administraţia americană şi-a exprimat în mod repetat speranţa de a ajunge la un acord de normalizare cu Arabia Saudită, care ar putea schimba jocul în regiune.
Arabia Saudită e preocupată de un parteneriat solid cu SUA
În septembrie 2023, înainte de atacul fără precedent al Hamas în Israel, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a declarat că „se apropie în fiecare zi” de un acord care ar trebui să întărească şi parteneriatul de securitate dintre Washington şi Riad.
Dar prinţul de 39 de ani, conducătorul de facto al regatului, a subliniat, de asemenea, importanţa chestiunii palestiniene. „Trebuie să le facem viaţa mai uşoară palestinienilor”, a afirmat el.
În timp ce luptele continuă în Fâşia Gaza de la izbucnirea războiului pe 7 octombrie 2023, iar mediatorii întâmpină dificultăţi în obţinerea unui armistiţiu, responsabilii saudiţi insistă mai mult ca niciodată asupra necesităţii creării unui stat palestinian.
În ianuarie, ambasadoarea regatului la Washington, prinţesa Reema bint Bandar al-Saud, a declarat la Forumul Economic Mondial că normalizarea este imposibilă fără o cale „irevocabilă” spre crearea acestui stat.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!