Candva, mai bine de jumatate din sat traia din acest mestesug. Acum, putini sunt cei care ii mai cunosc tainele. Incet, generatia care a invatat ce inseamna olaritul se stinge si tot mai putini dintre cei tineri aleg sa duca mai departe secretele olaritului. Si asta in conditiile in care vase ca in Vadu Crisului, din ceramica alba, nu se mai fac nicaieri in tara. Mestesugarii din comuna bihoreana au renuntat la olarit in timpul comunismului, cand autoritatile au introdus un impozit pe vasele din ceramica alba.
Mester priceput
Una dintre putinele persoane care mai practica olaritul este o femeie de 66 de ani. Szolga Iuliana povesteste cum a mostenit mestesugul de la tatal ei, care l-a invatat – la randul lui – de la parinti si tot asa. „Inainte, jumatate din sat traia din meseria asta. Acum, nu o mai face aproape nimeni. I-am spus si eu lui fiu'meu sa-si caute o sotie care sa vrea sa invete si o sa-i arat tot ce stiu”, spune batrana.
Pe cand era mica, foarte atasata de tatal ei, femeia l-a urmarit cum facea oalele. „Taticul a fost olar de la 13 ani. Era atat de priceput ca la varsta aia facea 300 de vase mici pe zi. Nu oricine putea sa faca atatea. Mie imi placea sa-l urmaresc atent. Il pandeam cand lucra. Mai aveam cinci frati si o sora si taticu' a facut o roata pe care fiecare dintre noi invata cum sa faca oalele, de cum crestea. La urma, ceilalti frati au ales alte meserii, dar eu am invatat foarte bine mestesugul”, isi aminteste femeia.
Cat timp a fost angajata la o fabrica din zona, nu a mai muncit la vase, insa din momentul in care a fost nevoita sa iasa la pensie, din cauza unei boli, a fost tot timpul alaturi de tatal ei. „Timp de opt ani am stat langa taticu' si l-am ajutat, pentru ca avea foarte multe comenzi, mai ales din strainatate”, isi aminteste batrana.
Vase pentru gradinile Cotroceniului
Faima mesterului din Vadu Crisului a mers pana la urechile lui Nicolae Ceausescu, care i-a comandat niste vase foarte mari, aproape de statura unui om, pentru gradinile Palatului Cotroceni. „Vasele au fost facute dupa un model ce a apartinut Regelui Mihai. Tata a lucrat la ele cativa ani. A fost ajutat de toata familia. Vasele erau atat de mari incat a trebuit sa intru in ele ca sa fac peretii, iar cuptoarele in care erau arse au fost construite special. Au fost facuti si niste scripeti cu care erau bagate vasele in cuptoare”, mai povesteste tanti Iuliana.
Dupa moartea tatalui, femeia a mostenit toate uneltele folosite la olarit si si-a continuat pasiunea pentru acest mestesug. „Daca ai putin talent, placere pentru aceasta meserie si cunosti secretele mici, dar care sunt foarte importante, poti sa faci orice cu lutul”, este de parere femeia. Ea spune ca cele mai multe lucruri pe care le stie acum despre olarit le-a „furat” de la tatal ei. „Este o meserie foarte frumoasa, care ar fi pacat sa dispara. Nu te imbogatesti din ea, dar poti sa traiesti”, adauga ea.
Unic in tara
Lutul din care se fac vasele in Vadu Crisului este adus de la Suncuius, de la cariera. Este un pamant special, care dupa arderea de la maximum 1.050 de grade Celsius devine alb. Este unic in tara. Mesterii din Vadu Crisului au un adevarat ritual pe care il urmeaza atunci cand se apuca de vase. Fiecare etapa trebuie urmata cu sfintenie ca sa iasa lucruri frumoase si de calitate. Este nevoie de multa rabdare, migala si, nu in ultimul rand, de pasiune.
„Pentru inceput, lutul se curata de impuritati si este pus la inmuiat o zi sau doua. Dupa ce s-a inmuiat, este facut cocolos si taiat cu o razatoare speciala, foarte marunt, ca sa nu ramana pietre in el. Este trecut apoi prin malaxor, dupa care incepe framantatu'. Se framanta atata cat se foloseste in ziua respectiva sau in doua zile. Framantatu' ia foarte mult timp. Lutu' trebuie sa ajunga moale ca si untu'. In timpul framantarii cautam si impuritatile. Nu trebuie sa aiba noduri si, in functie de ceea ce vrem sa facem, il lasam mai moale sau mai tare”, spune unul dintre mesteri.
Secretele olaritului
Urmatorul pas tine tot de pregatirea lutului. „Luam bucati de lut si il batem ca sa scoatem tot aerul din el. Daca ramane aer in cuptor, poate exploda. Apoi facem lutu' bot si il punem la roata. Il prelucram cu mana uda. Nu trebuie sa curga apa pe vas in jos, dar mana trebue sa fie uda pentru ca pamantu' sa alunece printre degete atunci cand il formam. Dupa ce am facut vasul, e lasat la uscat. Apoi, ii lipim toarta si il pictam. Vopselele sunt facute tot de noi, dintr-un pamant special oxidat. Bucatile mici de pamant sunt macinate, le amestecam cu lut si oxid de mangan”, povesteste tanti Iuliana.
Dupa pictare, oalele sunt arse intr-un cuptor special, facut din pamant, care se cheama "carlan”. Arderea se face numai noaptea, pentru ca in momentul in care vasele sunt gata arse, din cuptor iese o flacara care anunta acest lucru.
„Trebuie sa stim cum sa le pregatim pentru ars, cum sa le alacruim. Daca vasele sunt mai multe si mai mici, atunci se ard pana la zece ore. Daca sunt mai mari si mai putine, atunci dureaza vreo 5-7 ore. Focul se face cu lemne si temperatura trebuie sa creasca treptat de la 1 grad pana la 1.000 de grade. Nu trebuie sa incalzim repede. Vasele, puse odata in cuptor, sunt acoperite cu bucati sparte de la alte vase”, mai dezvaluie femeia din arta olaritului.
Vizitata de romani si straini
La batrana din Vadu Crisului vin in fiecare an zeci de turisti romani si straini. Unii vor sa cumpere vasele unice, altii vor doar sa vada cum sunt facute. „Multi au vazut pe Internet si au venit sa vada cum le fac. Altii vin sa le invat copiii tainele olaritului. A fost la mine sa invete si fiul fostului primar din Oradea, Mihai Sturza. El a fost in China si Japonia, unde a invatat cum fac ei oalele, si a venit si la mine. A invatat foarte repede”, mai povesteste femeia.
