12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO+FOTO. Trei seriale care au cucerit planeta şi cu care ţi-ai putea...

VIDEO+FOTO. Trei seriale care au cucerit planeta şi cu care ţi-ai putea petrece vacanţa

E vremea vacanţei! Dacă nu ţi-ai planificat deja concediul undeva departe, România Liberă te ajută să petreci o vacanţă minunată şi acasă. De aceea, îţi recomandăm serialele cele mai urmărite pe întreaga planetă şi în care sigur te vei cufunda şi nici nu-ţi vei da seama când se va termina concediul. Iată care sunt cele mai populare trei seriale, potrivit site-ului specializat IMDB.com.

Game of Throne

Serialul HBO câștigător al premiului Emmy pentru Cea mai bună dramă, fenomenul mondial “Game of Thrones/Urzeala tronurilor” este în continuare un mare hit. Această fantezie medievală, produsă de HBO pe baza scrierilor lui George R. R. Martin a avut premiera pe 17 aprilie 2011 în Statele Unite și pe 18 aprilie în Marea Britanie și România. Povestea urmăreşte regi şi regine, cavaleri şi renegaţi, mincinoşi şi nobili în lupta lor pentru putere. Milioane de fani aşteaptă cu sufletul la gură timp de un an, următorul sezon, al şaptelea.

Citeşte şi FOTO. Sezonul 7 din Game of Thrones va întârzia. Planul iniţial al lui Gerge R.R.Martin arăta diferit

Orange is the new black

Această poveste a unei femei de 30 de ani care este condamnată la 15 luni de închisoare pentru o infracţiune comisă în tinereţe a cucerit iubitorii de filme de pe toate meridianele. În urmă cu un deceniu, Piper Chapman a acceptat, în spirit de aventură, să care o valiză a iubitei sale la Bruxelles. Aceasta din urmă era traficant de droguri, aşa că eroina frumoasă, cultă, cu o viață socială variată și pe punctul de a-și lansa propria afacere, se trezeşte printre zeci de deținute de drept comun. Fanii abia aşteaptă să vadă cum evoluează vieţile deţinutelor şi ale gardienilor. Primul sezon a fost lansat la 11 iulie 2013. Realizatorii promit fanilor şapte sezoane atractive, iar la 17 iunie 2016 a fost lansat sezonul 5.

Marco Polo

Acţiunea serialului “Marco Polo” se desfăşoară într-o lume plină de lăcomie, trădare, intrigi sexuale şi rivalitate. Creat în stil documentar, filmul urmăreşte călătoriile şi viaţa celebrului explorator Marco Polo în Asia, care au început în 1271 și au durat mai bine de 24 de ani. Saga a avut premiera pe 12 decembrie 2014, iar până acum au fost lansate două sezoane, cu câte zece episoade fiecare. Cei care au văzut episoadele disponibile până acum au fost uimiţi de calitatea poveştii şi a filmului.

 

 

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă