5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăGDPRO nouă metodă de tratare simultană a dependenţei de alcool şi nicotină

O nouă metodă de tratare simultană a dependenţei de alcool şi nicotină

Oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetare al Universităţii California, din San Francisco şi experţii de la compania Pfizer au reuşit să identifice, în premieră, două noi componente genetice care pot trata în acelaşi timp dependenţa de alcool şi nicotină.

Potrivit unui studiu publicat în această săptămână în revista de specialitate „Neuropsychopharmacology”, oamenii de ştiinţă americani demonstrează existenţa a două componente care acţionează direct asupra subunităţilor alfa şi beta ai receptorului nicotinic acetilcolina nicotică (nAChR). Este vorba de două proteine din creier care influenţează sistemul nervos central şi periferic şi care mediază efectele unor substanţe precum nicotina.

Studii recente asupra geneticii umane au scos în evidenţă faptul că genele care înglobează cele două subunităţi alfa 3 şi beta 4 au o importanţă deosebită în procesul de creare a dependenţei atât de alcool, cât şi de nicotină. „Cele două noi componente descoperite de specialişti, CP-601932 şi PF-4575180, s-au dovedit extrem de sigure în cazul oamenilor, deşi testele acestui studiu au fost făcute pe cobai” – a declarat dr Selena E. Bartlett, coordonatorul echipei de experţi. Ea a precizat că, împreună cu colegii săi, doreşte ca această nouă descoperire genetică să se traducă în practică prin realizarea unor medicamente mult mai eficiente pentru combaterea celor două tipuri de dependenţe.

Autorii studiului recomandă ca în viitor să fie făcute studii clinice pe adulţi care să testeze întregul potenţial benefic al celor două componente. „De regulă, dependenţa de alcool şi cea de nicotină sunt tratate separate, deşi intră în aceeaşi categorie. Iată, acum, avem ocazia de a le trata cu un singur medicament pe amândouă simultan, pentru că, potrivit statisticilor, între 60 şi 80% dintre alcooli sunt şi fumători” – a mai spus dr Bartlett în cadrul unei conferinţe de presă.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Denil Maldonado și-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova

Denil Maldonado, în vârstă de 26 de ani, va rămâne la Universitatea Craiova pentru următorii trei ani, după ce clubul din Bănie i-a activat...

Cea mai înaltă femeie din lume s-a întâlnit cu cea mai scundă femeie din lume – VIDEO&FOTO

Cea mai înaltă femeie din lume s-a întâlnit cu cea mai scundă, într-un eveniment organizat de Guinness World Records (n.r. Cartea Recordurilor). https://www.youtube.com/watch?v=yostZeDldGQ Cea mai înaltă...

O analiză a mărcii AUR: o nouă formă de populism de extremă dreapta la periferia Europei

Partidele populiste europene de extremă-dreapta au crescut pe valuri de sentimente anti-imigrație, euroscepticism și protecționism economic. În prezent, ele formează a doua cea mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă