10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuMelania și Donald Trump nu participă la gala Centrului Kennedy, unde sunt...

Melania și Donald Trump nu participă la gala Centrului Kennedy, unde sunt premiați marii artiști. Ce motiv a invocat Casa Albă

Casa Albă a anunţat, sâmbătă, că preşedintele Donald Trump şi soția acestuia, Melania, nu vor participa anul acesta la gala Kennedy Center Honors, o manifestare dedicată marilor artiști, informează ziarul New York Times.

Cuplul prezidențial a decis să nu onoreze invitația "pentru a permite celor premiaţi să celebreze fără implicare politică".

"Kennedy Center celebrează în fiecare an carierele și activitatea artiștilor care au ajutat la construirea unei vieți culturale în Statele Unite. Președintele și Prima Doamnă au decis să nu participe anul acesta la activittăți pentru a permite premiaților să se bucure fără implicare politică. Prima Doamna Melania Trump, împreună cu soțul ei, președintele Donald Trump, transmit sincere felicitări tuturor premiaților de anul acesta pentru realizările lor", a anunțat Casa Albă.

Kennedy Center Honors sunt premii acordate anual, începând din anul 1978, unor artiști care, fără a fi neapărat cetățeni ai SUA, au contribuit pe parcursul carierei la dezvoltarea și promovarea culturii americane.

Anul trecut, la gala Kennedy Center Honors au fost premiați, printre alții, actorul Al Pacino, membrii trupei The Eagles și interpreta de muzică gospel Mavis Staples.

Refuzul cuplului Trump de a veni la gala din 2017 este pus de presa americană pe seama criticilor publice legate de acțiunile și declarațiile lui Donald Trump. În paralel, unii artiști invitați au anunțat și ei că nu vor fi prezenți la Kennedy Center Honors în acest an.

Un asemenea refuz a venit din partea dansatoarei și coregrafei Carmen de Lavallade care și-a explicat decizia "în lumina diviziunii sociale și morale în care s-a implicat actuala noastră conducere".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă