12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportTurcii au decis! Când se reia campionatul din „Țara Semilunei”

Turcii au decis! Când se reia campionatul din „Țara Semilunei”

“În acest stadiu, am luat decizia de a reporni ligile profesioniste la datele de 12, 13 şi 14 iunie”, a declarat preşedintele TFF, Nihat Ozdemir.

Un jucător de la clubul turc de fotbal MKE Ankaragucu, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a fost testat pozitiv la noul coronavirus, a anunţat, marţi, clubul din Super Lig, citat de agenţia Anadolu.

Ankaragucu a precizat într-un comunicat că întregul lot de jucători, staff-ul tehnic şi personalul clubului a fost testat luni, iar un rezultat a ieşit pozitiv.

“Alte teste au fost efectuate pentru jucătorul nostru în regim de urgenţă. A fost transportat la spital şi tratat imediat”, a mai menţionat clubul.

Cinci echipe din prima ligă turcă s-au pregătit luni la bazele lor sportive, în grupuri mici de jucători, după o lungă perioadă de inactivitate: liderul Trabzonspor, Aytemiz Alanyaspor, Kasîmpaşa, Yukatel Denizlispor şi Goztepe.

Nu mai puţin de şapte fotbalişti români joacă în prima ligă din Turcia, iar alţi doi în liga secundă: Florin Andone (Galatasaray, L1), Bogdan Stancu (Genclerbirligi, L1), Silviu Lung jr, Cristian Săpunaru (ambii la Kayserispor, L1), Paul Papp (Sivasspor, L1), Alexandru Maxim, Alin Toşca (ambii la Gazişehir Gaziantep FK, L1), Raul Rusescu, Cristian Tănase (ambii la Giresunspor, L2). De asemenea, Marius Şumudică este antrenorul echipei Gazişehir Gaziantep FK.

Turcia a suspendat pe 19 martie toate competiţiile la cele patru sporturi majore ale sale, fotbal, baschet, handbal şi volei, din cauza preocupărilor legate de evoluţia pandemiei de coronavirus.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă