18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportTransferuri pe bandă rulantă la Universitatea Craiova

Transferuri pe bandă rulantă la Universitatea Craiova

Din sezonul următor, gruparea antrenată de Bergodi se va baza pe serviciile fundașului Marius Constantin, care a venit liber de contract de la Gaz Metan Mediaș. Jucătorul în vârstă de 35 de ani a semnat un contract valabil pe un an cu opţiune de prelungire pentru încă unul.

Al doilea transfer parafat de olteni este cel al atacantului Alexandru Tudorie, care a fost împrumutat pentru un sezon, cu opţiune de transfer definitiv. Tudorie aparţine de clubul rus Arsenal Tula şi a fost împrumutat în ultima parte a sezonului trecut la FC Voluntari.

Ultima lovitură a grupării din Bănie este aducerea lui Paul Papp. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani poate juca atât ca fundaş dreapta, cât şi în centrul apărării.

Format la Unirea Dej, Papp a mai jucat în carieră la FC Botoşani, FC Vaslui, FC Farul Constanţa, Chievo Verona, Astra Giurgiu, Steaua Bucureşti, Wil (Elveţia), Karabukspor (Turcia), iar în ultimii doi ani a evoluat la Sivasspor (Turcia).

Cele mai citite

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă