Este doliu în rugby-ul românesc după ce fostul internaţional Paul Ciobănel, a murit miercuri, din cauza unor afecţiuni medicale.
Paul Ciobănel a jucat ca aripă de treisferturi sau flanker şi a pus umărul la cele trei victorii obţinute de România în faţa puternicei reprezentative a Franţei.
Ciobănel s-a consacrat la Steaua Bucureşti, formaţie la care a jucat din 1957 până în 1970. A cucerit de patru ori titlul de campion naţional şi două Cupe ale României. Ca internaţional romîn a jucat de 28 de ori în tricoul stejarilor, şi a câştigat de trei ori titlul de campion continental.
Paul Ciobănel este unul dintre puţinii jucători români care a primit aprobare din partea regimului comunist pentru a juca în străinătate. Astfel, între 1970 şi 1974 a jucat la Angouleme, formaţie cu care s-a remarcat şi pe arenele cu buturi din Hexagon. S-a întors să îşi termine cariera tot la Steaua, clubul care l-a şi lansat, sub bagheta regretatului antrenor Petre Cosmănescu, în rugbyul de performanţă.
La vârsta de 3 ani şi-a pierdut tatăl- avea să fie prima lovitură din viaţa lui. Pentru a putea întreţine familia, mama s-a angajat munictoare necalificată la Apaca. În întâmpla în 1942, în vreme de război. A urmat cursurile Academiei Militare unde a învăţtat sportul care l-a consacrat şi despre care spune că seamănă foarte bine cu viaţa: “Este o luptă cinstită, corectă, te învaţă să îţi respecţi coechipierii şi adversarii”.
A făcut pasul către echipa naţională în 1960. “Am făcut un turneu în Franţa, cu echipa. Fac parte dintre cei care au învins această echipă de trei ori. Era o vreme când echipa de rugby a României lupta de la egal la egal cu marule puteri europene, rezultatele obţinute de Stejari fiind cele care au făcut posibil să se vorbească despre acceptarea ţării noastre în Turneul celor 5 naţiuni”, spunea cu mândrie Ciobănel.
Fracnezii i-au oferit un post de inginer şi posibilitatea de a juca rugby. „Mi s-a permis să plec şi am stat patru ani, între 1970 şi 1974. Pe atunci nu se auzise zornăitul banilor în rugby, eram toţi amatori”. Ziua lucra la fabrica de motoare electrice Leroy Sommer din Angouleme ca inginer, iar după program juca rugby.
La 39 de ani a primit o lovitură dură- o simplă fractură la piciorul stâng s-a dovedit a fi cancer osos. Sigura soluţie a fost amputarea, nu a renunţat însă. A mers în Franţa şi a revenit în ţară cu o proteză şi cu o maşină- cadou de la francezi. Ajutorul primit de la aceştia l-a făcut să se gândească la sprijinul pe care l-ar putea da celorlaţti. Aşa s-a născut o idée bună. La întorcerea în ţară, ca director al fabricii Romhandicap, a modificat 30.000 de automobile astfel încât sa poata fi folosite de invalizi.
În 2003 a fost diagnosticat cu cancer de prostată, nu s-a dat bătut nici de această dată şi a pus pe picioare o şcoală de tehnicieni care confecţionează proteze.
„Un ortoprotezist nu repară numai mâini, picioare sau trunchiuri de om, ci şi suflete”, spune cel pe care propria experienţă l-a ajutat să-i înţeleagă mai bine pe ceilalţi. „În afară de aparat, omului trebuie sa-i redai încrederea că va putea fi cât mai aproape de un om valid şi nu un parazit mângâiat pe cap de toata lumea. Trebuie să înveţi să nu te învingi singur”, spunea, în urmă cu ceva timp Paul Ciobănel.
La doar 75 de ani, Paul Ciobanel a spus adio acestei lumi. Trupul său este depus la capela Izvorul Nou, zona Dristor, din Bucureşti. Înhumarea va avea loc vineri, cu începere de la ora 13.00.
În memoria sa se va ţine un moment de reculegere înaintea meciului test România – Japonia, programat sâmbătă, la ora 16.
