12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialBiroul Naţional Interpol sărbătoreşte 38 de ani de la înfiinţare

Biroul Naţional Interpol sărbătoreşte 38 de ani de la înfiinţare

Biroul Naţional Interpol sărbătoreşte, luni, 38 de ani de la înfiinţare, în aceeaşi zi în care se aniversează 89 de ani de la constituirea, la Viena, a Comisiei Internaţionale de Poliţie Criminală, organism care a dus la naşterea Interpolului.

România a fost una din cele 22 de ţări fondatoare ale Interpolului, se arată într-un comunicat de presă de luni al Poliţiei Române.
După o periodă de inactivitate în cadrul organizaţiei, România a revenit în 1973 membru cu drepturi depline, la cea de-a 50-a sesiune a Adunării Generale de la Viena. România a fost primul stat din zonă care a revenit în Interpol după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Interpol acordă sprijin în activităţile desfăşurate de poliţie, în pregătirea profesională a poliţiştilor şi asigură, totodată, diseminarea celor mai bune practici atingând, astfel, o nouă dimensiune a cooperării poliţieneşti internaţionale.

Organizaţia are 188 de state membre, în fiecare dintre acestea fiind implementate sisteme care permit verificarea automată a autovehiculelor, documentelor de călătorie şi a persoanelor în punctele de frontieră.
Prin acest sistem, poliţiştii care acţionează în prima linie pot verifica identităţile persoanelor suspecte de comiterea unor infracţiuni, date în urmărite internaţională, seturi de impresiuni digitale, profiluri ADN sau paşapoarte şi cărţi de identitate furate.

În 2010, prin schimbul operativ de informaţii, Biroul Naţional Interpol din cadrul Poliţiei Române a contribuit la soluţionarea unor cazuri importante, reuşindu-se prinderea pe teritoriul României a unor infractori periculoşi.
De exemplu, Operaţiunea “Creierul”, iniţiată de Interpol Roma, a fost finalizată în termen scurt cu predarea a opt cetăţeni români, membri ai unei reţele de crimă organizată, care se ocupau cu fraude informatice. Printre aceştia se numără şi liderul grupării, cei în cauză fiind reţinuţi în urma unor raiduri simultane, în mai multe localităţi.

Tot anul trecut a fost finalizată şi Operaţiunea “Oracle”, în urma schimbului de informaţii cu partenerii italieni. Astfel, în România au fost arestaţi patru cetăţeni români, care ulterior au fost extrădaţi în Italia.
Cea mai importantă acţiune de arestare simultană pe teritoriul Italiei şi României a reprezentat-o Operaţiunea “Fata”, din luna iunie 2010, care a avut drept scop prinderea membrilor unei grupări formate din peste 150 de persoane din mai multe ţări, urmărite pentru trafic de persoane şi proxenetism. Simultan, au avut loc descinderi în judeţele Ilfov, Teleorman şi Galaţi, acţiunea finalizându-se cu prinderea a 18 persoane, care au fost predate autorităţilor italiene.

Totodată, printre proiectele recente ale Secretariatului General al Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală – Interpol este implementarea sistemului I-Link, al cărui obiectiv este schimbarea modalităţii de lucru în ceea ce priveşte punerea în urmărire internaţională a persoanelor. Sistemul I-link permite Birourilor Naţionale Centrale Interpol să acceseze bazele de date, să înregistreze şi să transmită informaţii folosind o singură interfaţă, ceea ce permite poliţiilor naţionale verificarea simultană a persoanelor în bazele de date naţionale şi în cele ale Interpolului.

Încă de la lansarea proiectului, Biroul Interpol Bucureşti a fost ales în grupul de 20 de ţări, din 188 de state membre, care testează sistemul, contribuind cu propuneri de îmbunătăţire a acestuia.
Un alt proiect, coordonat de Secretariatul General Interpol, îl reprezintă operaţiunea INFRA-RED, o iniţiativă internaţională al cărei obiectiv a fost găsirea şi arestarea persoanelor urmărite internaţional. Biroul Naţional Interpol a participat la acest proiect prin furnizarea de informaţii utile în depistarea urmăriţilor, fapt ce a condus la soluţionarea unor cazuri.

Cele mai citite

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă