33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialA doua victorie în minimum de seturi pentru Simona Halep la Dubai....

A doua victorie în minimum de seturi pentru Simona Halep la Dubai. În sferturi, șansa revanșei cu Makarova

N-a fost simplu, pe alocuri nici drăguț. Începutul a fost ezitant. Deranjată de reverul bulgăroaicei și de alternanța între mingile puternice și cele fără viteză venite de pe forehandul Pironkovei (de pe care au venit, ocazional, și câteva slice-uri), Simona n-a luat niciun punct în primele două game-uri. Un start nefast nu-i neapărat ieșit din comun, mai ales dacă semnele revenirii apar repede. Se întâmplă deseori ca la o primă întâlnire cu o adversară, cazul de azi, o jucătoare să aibă nevoie de ceva timp pentru a face ajustări și a se acomoda la stilul acesteia. În plus, Halep a vorbit deschis înaintea turneului despre o stare de nesiguranță care și-a făcut loc în jocul ei, iar victoria de ieri, cu o Hantuchova incapabilă de o replică mai puternică, a fost, totuși, insuficientă pentru a rezolva această problemă.

Așa că începutul a arătat-o pe o Simona care a oscilat între stres, priviri nemulțumite către boxa ei, câteva alegeri nefericite și challenge-uri în cascadă. Ba chiar a ajuns până la nervi de-a dreptul, refulați într-o aruncare a rachetei care era să-l atingă, prin ricoșeu, pe unul dintre copiii de mingi. Starea de disconfort a româncei s-a pliat bine pe jocul foarte bun și foarte curajos al Pironkovei, care a stat excelent în raliuri și s-a apărat uneori remarcabil, forțând-o la riscuri suplimentare pe româncă.

Citește continuarea articolului pe Treizecizero.ro

Cele mai citite

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă