11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportSimona Halep, desemnată câştigătoare pentru "Drumul istovitor până în finală"

Simona Halep, desemnată câştigătoare pentru “Drumul istovitor până în finală”

Liderul mondial a fost premiat pentru parcursul de până în finala turneului de la Antipozi. Simona a fost desemnată câştigătoare pentru “Drumul istovitor până în finală”, o trimitere la traseul foarte dificil pe care liderul mondial l-a avut până în ultimul act. Halep a ajuns până în ultimul act, pe care l-a pierdut la limită, accidentată la gleznă. Constănţeanca s-a accidentat încă din primul tur şi a mers aşa până în finala pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki.

Daneza a fost la rândul ei nominalizată la “Oscar”, pentru primul Grand Slam al carierei, dar de această dată s-a recunoscut învinsă. Ucraineanca Marta Kostiuk (15 ani), pentru parcursul său până în turul 3, şi Su-Wei Hsieh, din Taiwan, care a învins-o pe Garbine Muguruza, s-au aflat de asemenea pe lista nominalizărilor.

Elveţianul Roger Federer, care a câştigat al 20-lea titlu de Grand Slam, a luat “Oscarul” pentru cea mai bună performanţă masculină şi cel mai emoţionant moment, cel în care a izbucnit în lacrimi, la finalul meciului din ultimul act cu Marin Cilic.

Cele mai citite

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă