12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportVIDEO Liviu Dragnea a votat "din greşeală" moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii

VIDEO Liviu Dragnea a votat “din greşeală” moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii

Șeful PSD, Liviu Dragnea, susține că a votat, din greşeală, moţiunea PNL și USR împotriva ministrului Sănătății, Floian Bodog, potrivit Mediafax.

„După pledoaria domnului Bichineţ nu am fost atent şi am votat <<pentru>>. Îmi cer scuze. Din greşeală”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a anunţat, miercuri, că ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, nu figurează însă pe lista remaniabililor. Chestionat dacă a fost finalizată lista remaniabililor, Dragnea a răspuns: „Nici nu am început-o”.

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ i-a transmis, miercuri, liderului PSD, Liviu Dragnea, de la tribuna Camerei Deputaţilor, îndemnul "Ţine minte trei cuvinte: Nu te pune cu Terente", el referindu-se astfel la prezenţa în sala de plen, împreună, a lui Dragnea şi a premierului Mihai Tudose.

„Am văzut doi oameni pe care trebuie să-i recunoaştem: primul-ministru şi Liviu Dragnea coborând printre noi. (…) Eu mă bucur că sunteţi aici şi că aţi venit amândoi pentru că daţi un semnal. Liviu Dragnea, noi am lucrat patru ani la UNCJR şi în momente de balans trebuie să dai dovadă de inteligenţă. Iar Corneliu Bichineţ de la Vaslui vă spune direct: Ţine minte trei cuvinte: Nu te pune cu Terente”, a spus Bichineţ de la tribuna Camerei Deputaţilor.





Camera Deputaților a respins, miercuri, moțiunea simplă intitulată "PSD dăunează grav sănătății", inițiată de PNL, USR și PMP. S-au înregistrat 97 de voturi pentru, 149 împotrivă și 19 abțineri. Moțiunea a fost dezbătută, marți, în plenul Camerei Deputaților, potrivit Agerpres.

Semnatarii moțiunii i-au solicitat premierului Mihai Tudose să îl demită pe ministrul Sănătății, având în vedere "criza vaccinurilor", "birocrația care sufocă România și ia din banii pacienților", nefinalizarea construcției de spitale, "farsa salariilor ca afară".

Cele mai citite

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

Înregistrare uluitoare care aruncă în aer gașca generalilor

O înregistrare cutremurătoare, publicată în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS, dezvăluie o discuție tensionată între doi protagoniști cheie, Tocaci...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă