17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleDănuț Lupu are dublă pneumonie. Rămâne internat în spital

Dănuț Lupu are dublă pneumonie. Rămâne internat în spital

Starea fostului internațional român Dănuț Lupu (48 de ani) este stabilă, au declarat, marți, surse apropiate acestuia, citate de ProSport.

Dănuț Lupu este în continuare internat la secția de terapie intensivă a Spitalului Matei Balş din Bucureşti, fiind tratat pentru o dublă pneumonie, sub observația medicului Adrian Streinu Cercel.

“Vreau să se risipească ceaţa în primul rând despre presupusul infarct. Nu a suferit niciun infarct. Dănuţ a avut imunitate zero, iar tratamentul a fost bazat şi pe multe antibiotice. Raportat la penicilina normală, el a făcut 1.000.000 de unităţi la opt ore pentru a-şi reveni. Azi a fost vizitat de soţia sa şi de fratele său, iar medicii nu au mai permis şi alte vizite. Răspunde la tratament şi important este că a început să mănânce de ieri. Starea lui este stabilă”, a declarat un apropiat al lui Dănuț Lupu.

În vârstă de 48 de ani, Dănuț Lupu s-a retras din activitate în 2001, după ce, de-a lungul carierei, a jucat pentru Dinamo Bucureşti, Panathinaikos (Grecia), Korinthos (Grecia), OFI Creta (Grecia), Rapid Bucureşti, Brescia (Italia) şi Tzafririm Holon (Israel).

La echipa naţională, Dănuţ Lupu a strâns 14 prezenţe, între 1989 şi 1998 şi a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1990, disputat în Italia.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă