18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialVă rugăm să rămâneți în urmă! Vine Europa celor două viteze |...

Vă rugăm să rămâneți în urmă! Vine Europa celor două viteze | COMENTARIU DW

Jurnalista Deutsche Welle Barbara Wesel scrie despre Uniunea Europeană și cum va arăta după 25 martie. Jurnalista arată că ”UE se gândește la viitorul său. Nu doar din cauza Brexit, ci și pentru că, în formatul cu 28 de membri, consensul este tot mai greu de atins. Câteva țări vor fi lăsate în urmă, și pe bună dreptate”. 

“Nu vom accepta niciun fel de diviziune în interiorul UE, pentru că acesta este cel mai simplu mod de a slăbi Uniunea” – acesta a fost mesajul celor patru țări membre ale grupului Vișegrad, după o întrunire recentă la Varșovia. Ne frecăm la ochi când citim astfel de declarații, după ce taman guvernele din Polonia și Ungaria, parțial și cele din Cehia și Slovacia, sunt cele care au subminat de ceva vreme cooperarea și solidaritatea în blocul comunitar. Ne amintim desigur de derapajele anti-europene ale premierului ungar Viktor Orbàn și de problemele cu Bruxellesul avute de partidul polonez de guvernământ PiS. Ce să se fi întâmplat oare pentru a-i determina pe acești lideri europeni să fredoneze brusc o altă melodie?

Motivul este actuala dezbatere privind o reorientare structurală a UE. Aceasta are loc nu doar din cauza Brexit, ci și pentru că blocul comunitar s-a dovedit în ultimii ani tot mai puțin capabil să ajungă la un compromis în decizii-cheie. De exemplu, politica privind refugiații: luni în șir, mai multe țări est-europene au blocat orice fel de progres judicios pe această temă.

Dar frustrarea este mai adâncă. Mișcări populiste în multe țări europene dau vina pe UE pentru toate relele care se întâmplă. Iar guvernele naționale nu combat cu adevărat acest fenomen. Cu toții se folosesc cu plăcere de rolul de țap ispășitor care îi revine Bruxellesului. Italia este unul din exemplele negative. Propria incapacitate de reformă este pusă pe seama unei închipuite politici excesive de economisire a UE. Iar Beppe Grillo le bagă în mințile italienilor ideea cum că Europa ar fi de vină pentru lipsa de performanță a economiei italiene.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a răspuns la toate aceste probleme cu cinci propuneri de evoluție posibilă a Uniunii. Acestea se întind de la “mai departe înainte tot așa”, la un model de integrare mai redusă, gen “UE light cu piață unică”, până la “UE ca o coaliție a celor cu voință comună”. 

Cine a ascultat-o în ultimele luni mai atent pe cancelara Germaniei, știe deja în ce direcție se îndreaptă lucrurile: ea a vorbit de mai multe ori de o Europă cu “mai multe viteze”. O noțiune care semnifică crearea unui grup de state în interiorul actualei Uniuni care doresc să coopereze mai strâns decât este posibil la nivel de 28. Pe margine ar rămâne țările care nu vor să participe la procesul decizional comun pe toate subiectele majore.

Citește comentariul integral al jurnalistei DW aici

 

 

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă