21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUSL cere demisia primarului oraşului Lipova

USL cere demisia primarului oraşului Lipova

Un raport de audit financiar al Curţii de Conturi la unitatea administrativ-teritorială a oraşului Lipova a scos la iveală un adevărat jaf al banului public. Procesul verbal de audit arată o serie de nereguli legate activitatea de execuţie bugetară pentru anul 2011, care au ca numitor comun dărnicia cu care Primăria a acţionat faţă de o serie de investitori.

Ce spune Opoziţia

„Raportul arată clar că primarul PDL Marius Jurcă este ori incompetent ori necinstit ori amândouă la un loc. Este inadmisibil ca un primar să se comporte cu atâta iresponsabilitate, să trateze cu atât de mult dispreţ banii publici. Faptul că el declară cu seninătate că va recupera banii este revoltător”, a declarat co-preşedintele USL Arad, Dorel Căprar. Acesta arată că situaţia de la Lipova nu este una singulară. „Constatăm zilele acestea că premierul Ungureanu şi-a acceptat condiţia de marionetă şi a cedat şantajului PDL, UDMR şi UNPR pentru a aloca 150 de milioane de euro unor primării. Din păcate, banii aceştia vor ajunge pe criterii politice la primării gen Lipova şi Felnac, unde vor fi prăpădiţi de clientela PDL. Este pur şi simplu un jaf al banului public în vederea campaniei electorale din iunie. Le promitem cetăţenilor că acesta va fi ultimul jaf, pentru că vine data scadenţei”, a explicat Dorel Căprar.

 

Cele mai citite

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă