16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialUn restaurant din Brașov a fost cuprins de flăcări. S-a intervenit cu...

Un restaurant din Brașov a fost cuprins de flăcări. S-a intervenit cu cinci autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj SMURD

Pompierii brașoveni au intervenit, joi, cu cinci autospeciale pentru a lichida un incendiu puternic care a cuprins un club și un restaurant din oraș, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, a declarat că incendiul a izbucnit la un club şi la un restaurant din Braşov, focul cuprinzând acoperişul pe o suprafaţă de 300 metri pătraţi, fără a se înregistra victime.

„Se manifestă cu degajare mare de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi. La declanşarea incendiului, în interior se aflau doar angajaţii, care s-au autoevacuat. Până în acest moment nu au fost înregistrate victime. Incendiul este localizat şi se lucrează pentru lichidare. Se acţionează cu dificultate din cauza lipsei surselor de apă”, a declarat Sfreja.

Cele mai citite

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...
Ultima oră
Pe aceeași temă