23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu: Rezultatul alegerilor din Franța era previzibil, dar Macron are o...

Traian Băsescu: Rezultatul alegerilor din Franța era previzibil, dar Macron are o mare problemă

Fostul președinte al României, senatorul Traian Băsescu, a declarat, duminică seară, că alegerea lui Emmanuel Macron ca președinte al Franței a reprezentat "un rezultat previzibil", informează Agerpres.

Traian Băsescu a menționat că, în opinia lui, marea problemă a lui Macron va fi gestionarea victoriei.

"Nimic nou sub soare, era rezultat previzibil. Marea problemă este cum reușește să gestioneze victoria. Adică, în iunie are alegeri pentru Camera inferioară, cea cu care ar trebuie să-și găsească soluțiile politice să susțină un guvern. Problema lui Macron e că nu are un partid, e înființat foarte proaspăt și are puține structuri teritoriale. Există chiar riscul să nu poată depune liste în toată Franța la alegerile care vor fi în iunie", a declarat Traian Băsescu.

În opinia acestuia, o altă mare problemă cu care se va confrunta Macron este legată de angajamentul din campanie privind reformarea UE.

"O altă mare problemă este că unul din angajamentele lui fundamentale în această campanie a fost că va reforma Uniunea Europeană. Ori, aici va avea o mare problemă dacă nu va avea un suport și în Parlamentul francez, pe de-o parte, pe de altă parte trebuie să găsească o direcție comună cu Merkel. Mai ales că transformările UE sunt deja previzibile după Declarația de la Roma. Știm toți că va fi o Europă cu mai multe viteze, cel puțin două: eurozona și statele non euro, dar s-ar putea să fie mai multe cercuri concentrice. Deci, va avea situații foarte dificile de gestionat domnul președinte Macron", a explicat Băsescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă