18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialSalariaţi învoiţi de la serviciu pentru a urmări serialul "Game of Thrones"

Salariaţi învoiţi de la serviciu pentru a urmări serialul “Game of Thrones”

O firmă britanică acordă salariaţilor săi o jumătate de zi de concediu pentru a putea urmări în voie, la televizor, primul episod din noul sezon al serialului "Game of Thrones", informează luni 20minutes.ch, citată de Agerpres. 

Noul regulament al companiei prevede că angajaţii pot să nu vină la birou în dimineaţa de 25 aprilie, a doua zi după lansarea sezonului al şaselea al seriei. Firma, care activează în domeniul marketingului digital, a făcut acest anunţ Facebook. 

Iniţiativa firmei i-a încântat pe toţi salariaţii, chiar şi pe cei care nu sunt fani ai acestei serii, fiindcă jumătatea de zi de liberă poate fi luată a doua zi după difuzarea primului episod din alt serial, de exemplu "TheWalking Dead". 

Această nouă regulă va intra în vigoare la fiecare nou sezon din "Game of Thrones". Salariaţii vor putea conta, prin urmare, pe ale două jumătăţi de zile de concediu, ţinând seama că au fost anunţate alte două sezoane ale serialului. După aceea, nu se ştie. Creatorul seriei a anunţat, în urmă cu câteva zile, că, după sezonul al şaselea, s-ar mai filma doar 13 episoade, împărţite în două sezoane.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă