21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialRomânia, la coada unui nou studiu european. Fumatul pasiv, o problemă serioasă

România, la coada unui nou studiu european. Fumatul pasiv, o problemă serioasă

România este printre ultimele state ale Uniunii Europene în privința protejării fumătorilor pasivi, potrivit unui studiu făcut în 32 de țări europene. Astfel, studiul arată că deşi fumatul este printre cele mai întâlnite cauze de deces sau de îmbolnăviri, legislaţia românească are lipsuri serioase, informează Digi 24.

Țările date ca exemplu pozitiv sunt: Marea Britanie, Spania și Ungaria. Aceste state au interzis fumatul în spațiile publice și s-a observat că a scăzut considerabil numărul deceselor şi îmbolnăvirilor din cauza fumatului.

Citește și: Ce argumente invocă producătorii de țigări împotriva legii antifumat

Tot printre ultimele țări din Europa sunt și Cehia, Grecia, Austria şi Slovacia.

Medicul primar pneumolog, Magdalena Ciobanu avertizează că statul nu asigură protecţia suficientă a cetăţenilor săi faţă de fumatul pasiv. 

„În 2008 s-a considerat că legea este prea dură, adică să se interzică total şi s-a acceptat o perioadă de tranziţie, o soluţie de compromis în care să se organizeze spaţii de fumat. După 7 ani, 2008 – 2015, constatăm că nu s-a rezolvat nimic”, spune Magdalena Ciobanu.

Activiştii spun că problema poate fi repede rezolvată. Legislaţia internaţională a interzis fumatul în spaţiile publice în multe ţări, iar acum numărul cazurilor de deces din cauza bolilor cardiovasculare a scăzut la 48% în Uniunea Europeană, faţă de 60% în România.

Citește și: Profesorul Hâncu critică legea antifumat

„Societatea nu preia interdicţia. Interdicţia cred că trebuie lăsată să vină lent, nu brusc. Dacă se întâmplă brusc, atunci nu este acceptată, este respinsă”, spune psihologul Aurora Liiceanu.

Reprezentanţii industriei tutunului avertizează că o înăsprirea a legii în privinţa fumatului ar duce la pierderea a 20 de mii de locuri de muncă, dar şi la scăderea afacerilor celor care vând ţigarete.

Cele mai citite

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă