13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Turismul românesc va câștiga ca efect al crizei din Turcia

REVISTA PRESEI. Turismul românesc va câștiga ca efect al crizei din Turcia

Industria românească a turismului ar putea specula criza din Turcia și ar putea câștiga de pe urma ei, susține ziarul Libertatea.

România va câştiga câteva zeci de milioane de euro din criza din Turcia și asta pentru că, potrivit economiștilor români, o serie de turiști care și-au rezervat vacanțe în sudul Mării Negre s-ar putea să le anuleze.

„Vom câștiga datorită românilor care nu se vor mai duce în Turcia și vor decide să rămână aici pe perioada concediului, dar vom avea de câștigat alte milioane și din faptul că turiștii străini care cunosc situația de acolo, vor decide să se reorienteze”, a declarat analistul economic Aurelian Dochia.

Dar există și estimări sumbre pentru România, cum ar fi cea avansată de publicația Capital. Ea citează un studiu elaborat de o firmă de consultanță care afirmă că un eventual Brexit al oamenilor de afaceri britanici din România ar însemna evaporarea unei sume de aproximativ 2,6 miliarde de euro din economie.

Ziarul Adevărul informează despre o premieră în societatea românească. “Procesul care ar putea schimba România: doi bărbaţi cer să le fie recunoscută căsătoria”, titrează Adevărul.

Jurnaliștii subliniază că România se află în faţa unei premiere juridice. Românul Relu Adrian Coman (44 ani) a cerut Curţii Constituţionale (CCR) recunoaşterea căsătoriei sale cu americanul Robert Clabourn Hamilton (44 ani). Căsătoria celor doi bărbați a fost oficiată în Belgia. Audierile din România vor avea loc miercuri, 20 iulie.

Tot despre familie vorbește și Evenimentul Zilei, care anunță o “veste bună pentru părinţii care nu au cu cine să-și lase copiii în timpul săptămânii”. Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a avut o întâlnire cu reprezentanții parohiilor din sector și a discutat ideea înființării de programe after school în curtea bisericilor.

Gazeta Sporturilor informează despre sfatul pe care Dinu Gheorghe i l-a adresat lui Gigi Becali pentru a revitaliza echipa Steaua.

Dinu Gheorghe crede că Gigi Becali ar trebui să ia și o echipă din Liga a 2-a, unde să trimită jucătorii tineri pentru a avea meciuri în picioare și pentru a se dezvolta mult mai bine. “Acolo ar fi juca meci de meci, puteau crește, erau instruiți exact ca la echipa mare”, sugerează Dinu Gheorghe.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut în luna aprilie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă