Mărturisesc că nu am ştiut cum anume să încep acest material. Pentru că e foarte greu să scrii despre patru copii care au rămas fără părinţi. Patru surori. Cea mai mică are opt ani, cea mai mare – 14. Până la urmă am zis că voi descrie simplu, firesc, tot ce am văzut în comuna Şepreuş din judeţul Arad. Prima oară am primit un mail de la o asociaţie umanitară care are sediul în Şepreuş. Se spunea că o familie din comuna asta a luat în grijă patru surori orfane. Ajungând în locul acela am constatat că nu numai familia Horga se ocupă de fete. Ci tot satul. S-ar spune că fetele astea au fost adoptate de un sat întreg. Şi ele nici măcar nu s-au născut aici.
Drama unei familii
Fetele tocmai au venit de la şcoală când le-am cunoscut. Au intrat pe poarta casei. Frumos îmbrăcate. Nu ştiu ce să spun despre zâmbetul lor. Copilăresc, e adevărat. Dar ce-o fi în sufletul lor e greu de înţeles. Văd numai cum cea mai mică dintre fete se agaţă de mine. Vrea s-o iau în braţe. Chiar şi mai târziu, la plecare, tot ea mă ruga să mai stau cu ele, să nu plec. De parcă n-ar vrea să mai repete, cu nimeni, sentimentul despărţirii. Deja au simţit asta. Tatăl lor a murit cu trei ani şi jumătate în urmă, aflu. Avea pe atunci 46 de ani. Familia celor patru surori se trage din comuna Gura Văii, judeţul Bacău. Mama fetelor avea un frate tocmai în celălalt capăt al ţării, în judeţul Arad, la Şepreuş. Aşa decide să se mute aici, cu tot cu copilele sale. Dar familia aceasta e în continuare urmată de ghinion. Mama se îmbolnăveşte – mi se spune despre diagnosticul unei boli incurabile. Femeia a murit anul acesta, în august, la numai 32 de ani. Şi uite aşa fetiţele rămân ale nimănui. Dar numai pentru scurt timp.
Casa bătrânească prinde viaţă pentru cele patru surori
Acum trebuie să vorbesc despre Valentin Horga, un tânăr aplicultor din Şepreuş, de 27 de ani. Care îmi spune că ştie ce înseamnă să creşti fără unul dintre părinţi. Tatăl lui a murit când Valentin avea ceva mai mult de trei ani. Pe de altă parte, tot Valentin îmi zice că este rudă ceva mai îndepărtată cu orfanele. “Sora mea e căsătorită cu fratele mamei fetelor”, explică tânărul. Probabil că ar fi fost mai simplu ca unchiul lor să le ia în casa lui. Dar el are familie numeroasă, cu cinci copii. Şi atunci ce te faci? Valentin a găsit repede soluţia. Are casa bătrânească, a bunicilor lor. Ei s-au prăpădit demult. O casă în care n-a mai locuit nimeni ani la rând. Părăginită. Pe frontispiciul ei văd anul în care a fost ridicată – 1963. Are însă curte mare, de 1.400 de metri pătraţi, cu pomi fructiferi şi zarzavaturi. Valentin a vorbit cu mama lui şi au fost imediat de acord. Surorile vor locui de acum înainte în casa bătrânească. Şi nu numai atât, pentru că mama lui, Florica Horga, a decis să ia în custodie cele patru fetiţe.
Primăria se ocupă de urgentarea documentelor
Din acest punct s-a dat sfoară-n comuna Şepreuş. Trebuia făcut ceva pentru sufletele rămase ale nimănui. Primăria s-a pus imediat în mişcare. Am vorbit cu primarul localităţii, Smion Incicău. El a zis că s-au demarat rapid procedurile legale pentru ca Florica Horga să ia în custodie fetele. Documentele au fost trimise la Judecătoria din Chişineu Criş, oraş la 20 de kilometri de comuna Şepreuş. Edilul zice că a înaintat şi către Prefectura din Arad toate cele necesare, juridic vorbind, pentru ca fetiţele să beneficieze de ajutoarele statului, la care au dreptul. “Aşteptăm ca în scurt timp să iasă decizia de la Judecătorie. Prefectura ne-a transmis că documentele pentru alocaţii vor fi rezolvate imediat”, mă asigură primarul. El însuşi recunoaşte în gestul familiei Horga ceva deosebit. La fel se exprimă şi asistentul social din comună, Dorel Botaş. “Nu ştiu câţi dintre noi am fi făcut ceea ce fac aceşti oameni”, zice specialistul.
Meşterii satului s-au pus pe treabă
Se apropie iarna. Casa bătrânească, aşa cum spuneam, era în paragină. Era, pentru că între timp, adică mai precis de la jumătatea lui septembrie, lumea din Şepreuş a sărit să dea o mână de ajutor. Sunt pe aici oameni care ştiu meserii specifice construcţiilor. Unii se pricep la zidărie, alţii la acoperiş, la făcut sobe de teracotă. S-au unit oamenii. Şi au venit la treabă. Casa e destul de mare, are trei camere, pridvor, anexe. Cine a făcut-o, la început, a fost meşter mare. Se văd grinzile şi acum solide care susţin acoperişul. Podelele din lemn erau, în schimb, mâncate de timp. Au început meşterii să scoată din casă tot ce nu mai era trainic. Consolidarea fundaţiei era prioritară. S-a turnat beton în cele trei camere. Podea nouă. Deja o sobă e făcută de la zero. Culmea e că au venit oamenii din sat singuri să dea o mână de ajutor. Valentin, băiatul cu iniţiativa de-a lua în îngrijire fetele, e un tip blând, timid. “Mie nu-mi place să cer”, îl aud.
Planuri de reconstrucţie
E cazul să-l prezint pe prietenul său, Samuel Negoescu, şeful Asociaţiei “Speranţă pentru România”, care-mi spune că-l cunoaşte pe Valentin din copilărie. Sami, cum e cunoscut pe aici, e cel care a răspândit vestea. Cum că lumea să vină şi să dea o mână de ajutor. A scris şi pe site-ul asociaţiei despre povestea celor patru fetiţe. Au început să vină ajutoarele. Tot din comună, în principal. Dar şi din împrejurimi. Chiar când eram eu acolo, în casa care e încă în şantier, bate la poartă un bărbat dintr-o localitate învecinată. Cristian – se recomandă – aduce fetelor ciocolată, iar lui Valentin – 1.000 de lei. Dintre care 300 de la două vecine de-ale sale. “Am văzut pe site-ul asociaţiei”, spune Cristian cum de-a aflat. Şi continuă – “vor mai veni ajutoare, o să vedeţi”, asigură el. Deja se vede solidaritatea. La tot pasul, în curtea asta. Materialele de construcţie, în primul rând, pentru toate reparaţiile care s-au făcut până acum. Văd cărămida specială pentru hornurile noi. A doua sobă prinde contur. Altcineva a trimis parchet. S-a adus şi o parte din necesarul de gresie. Anexele casei vor fi transformate în bucătărie şi baie. Mai e de curăţat fântâna. Planul e să fie montat un hidrofor. Pe urmă toate cele necesare pentru baie şi bucătărie. Va fi apă curentă în casă. Dar şi un boiler. Aibă apă caldă. Preotul din sat le aduce o cadă nouă. Altul a venit cu mobilă. Cu saltele. Deja povestea celor patru fetiţe e pe buzele tuturor în comuna Şepreuş. “Oamenii sunt foarte uniţi aici. Toţi au sărit imediat pentru fetiţele acestea”, exclamă Sami Negoescu. Asociaţia lui se ocupă de copiii străzii, bătrâni, bolnaci de cancer din câteva judeţe din vestul ţării. “Pun pe site-ul asociaţiei filmuleţe despre cum se munceşte la casa asta, cum va fi transformată, pentru ca oamenii să vadă că toate donaţiile lor au transformat viaţa celor patru surori”, conchide Sami.
Apel la umanitate
Cei care doresc să ajute cele patru fetiţe o pot face dacă îl contactează pe Valentin Horga – 0726.606.656. – este numărul lui de telefon ori să trimită un mail pe adresa infosperana@gmail.com – la Asociaţia “Speranţă pentru România”, în timp ce şeful organizaţiei umanitare, Samuel Negoescu – 0749.402.098. – aşteaptă în continuare sprijin. “Le vom face pe toate. Cu voia lui Dumnezeu”, e convins Valentin. Şi telefonul sună. Pentru rechizite, zilele trecute, anunţă cineva. Pentru cărţi. Şi tot ce mai e nevoie. “Important e ce lăsăm în urma noastră. Alergăm prea mult după bani, tot timpul, fără să ne uităm cu adevărat la ce se întâmplă în jurul nostru”, l-am auzit pe Cristian, bărbatul cu ciocolata.
Toată viaţa împreună
Elena are 14 ani şi vrea să fie coafeză. Andreea are 13 ani şi gândul ei e să devină medic. Georgiana are zece ani. Pe ea o atrag maşinile. Alina are opt ani. Şi deocamdată e preocupată de ciocolata pe care tocmai a primit-o în dar. Fetiţele stau la unchiul lor. Până când se vor muta în casa bătrânească, dar solidă, care a prins din nou viaţă. Pentru ele. Atunci, fetele vor locui cu Florica Horga. Custodele. Elena vorbeşte, fiind cea mai mare, în numele surorilor ei. “Noi am decis că toată viaţa noastră o să rămânem împreună”. Le văd cum stau una lângă alta. Altceva nu mai spun. Ce să mai spună?!…
