Vama Veche a fost, încă din perioada comunistă, locul unde românii își putea manifesta în voie non-conformismul. Ce-i drept cu multe restricţii, dar era unul dintre puținele locuri din țară unde acest lucru era posibil.
Tinerii din acele vremuri care nu se regăseau în atmosfera din Mamaia (pe atunci o staţiune accesibilă clasei muncitoare şi care în ultimii ani se cam prăfuise) sau Eforie au descoperit un colţ de rai în sudul extrem al litoralului românesc. Vama Veche era în acele vremuri un mic sat de pescari la graniţa cu Bulgaria, unde viaţa localnicilor era extrem de monotonă. A fost animată în anii 80 de clujenii care au descoperit mica aşezare, cu o plajă lată, fără pietre la intrarea în mare, unde nu erau hoteluri sau restaurante – sau unităţi de alimentaţie publică, aşa cum erau ele denumite în nomenclatorul comunist.
Clujenii erau „jupâni” în perioada comunistă
Încet-încet, din gură-n gură, s-a răspândit vestea, iar clujenii au pus practic stăpânire pe Vama Veche pe toată perioada sezonului de vară. Daciile cu numere de Cluj erau mult mai numeroase decât autoturismele localnicilor, iar „invadatorii” îşi amenajaseră chiar şi o terasă în toată regula, într-o curte umbrită de bolta de viţă-de-vie de pe marginea drumului naţional. În anii 90, chiar dacă stabilimentul nu mai funcţiona de ceva vreme, pe zidul casei se mai zărea încă inscripţia cu vopsea „Bar de zi şi, uneori, de noapte”.
Totul se făcea cu îngăduinţa, mai exact toleranţa autorităţilor comuniste, care închideau ochii la asemenea „aroganţe”. Ba, mai mult, în acei ani umbla legenda (nimeni nu poate confirma cu certitudine dacă era adevărată) că dacă nu aveai buletin sau numere de înmatriculare de Cluj nu erai lăsat de grăniceri să intri în Vama Veche. Şi, oricum, cazarea se făcea exclusiv la oamenii din sat, care era destul de departe de malul mării. Nici nu se punea problema să pui cortul pe plajă, cum avea să se întâmple câţiva ani mai târziu, după căderea comunismului. Dar, uimitor azi, era liber la nudism.
Trebuie menţionat că, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, nudismul se practica şi în nordul litoralului, chiar şi în Mamaia, cu voie de la stăpânire, însă totul era reglementat strict: bărbaţii stăteau separat de femei şi mai ales de „textilişti”, de care erau delimitaţi de garduri înalte de beton. În aceste ţarcuri de pe plajă, româncele făceau comerţ cu turistele poloneze, de la care cumpărau blugi, tricouri, ţigări occidentale şi parfumuri. Dar ceea ce se-ntâmpla acolo n-avea nimic de-a face cu boemia, ci mai degrabă cu comerţul sau, mai pe şleau, bişniţa.
După 1990, apar corturile pe plajă
Boemii, aşa cum sunt ei definiţi în DEX, „persoană nonconformistă (de obicei artist sau scriitor) care duce o viață dezordonată” , au fost multă vreme la ei acasă în Vama Veche. Un boem era, mai pe scurt, un om care nu aveau prea mulţi bani la dispoziţie.
Definiţia din DEX a rămas nealterată la Vama Veche şi în primii ani de după 1990. Dar nu mulți. Între timp, vremurile se schimbaseră, iar plaja, străjuită de un mare lan de porumb, acolo unde acum sunt pensiuni şi hoteluri, a fost împânzită de corturi ale tinerilor nonconformişti. Şi nu doar clujeni. Noaptea se făceau focuri de tabără pe plajă, în jurul cărora se strângeau oamenii pentru a-i asculta pe cei care cântau la chitară Stairway to Heaven sau She’s Got the Jack.
Ziua, mai ales pe la prânz, când soarele dogorea prea tare şi nisipul se încingea din cale-afară, cei mai mulţi se refugiau dincolo de drumul naţional, de unde îşi cumpărau o conservă de pateu sau de costiţă cu fasole de la magazinul sătesc, pe care o asezonau cu nişte roşii sau castraveţi cumpăraţi de la localnici.
Totul era low cost, cum am spune acum. Cei mai mulţi turişti veneau cu trenul, cu „naşul”, până la Mangalia, de unde luau un autobuz cu burduf, în care te treceau toate apele, până la indicatorul de intrare în Vama Veche, pe care scria „Localitate de frontieră”. De aici ajungeau pe plajă străbătând un drum prăfuit, prin mijlocul tarlalelor sătenilor. Cu puţini bani în buzunar puteai să petreci câteva săptămâni la malul mării, de unde te întorceai bronzat uniform şi cu dorinţa de a reveni cât mai grabnic.
Tudor Chirilă şi Mircea Toma au stricat Vama
Treptat, spre sfârşitul anilor 90 lucrurile au început să se strice în Vamă. Semnalul a fost dat de deschiderea primului restaurant propriu-zis, „Scoica”, chiar pe marginea drumului naţional, unde preţurile nu erau tocmai mici. În scurt timp au apărut terase şi pe plajă, care practicau aceleaşi preţuri peste media din staţiunile tradiţionale de la malul Mării Negre. Totuşi, încă rămăsese ceva boemie în Vama Veche, dar nu a durat mult.
Situaţia a început să se schimbe radical şi pe repede-nainte din cauza (nu datorită!) unor oameni care, cel puţin la modul declarativ, doreau binele acelei comunităţi. Sunt de menţionat aici Mircea Toma & Co, cu sloganul „Salvaţi Vama Veche!”, şi Tudor Chirilă, cu ale sale piese despre Vamă, altfel excelente, dar care au atras atenţia unor categorii sociale care până atunci mergeau la Costinești sau Mamaia.
Şi aşa s-a ajuns ca în locul lanului de porumb să apară vile, pensiuni şi chiar hoteluri de patru stele, cu piscină şi tot luxul care rivalizează chiar şi cu cel de pe Coasta de Azur, unde o noapte de cazare poate depăşi şi 100 de euro. Lângă ele au răsărit restaurante şi terase care, chipurile, păstrează aerul boem, dar preţurile sunt prohibitive pentru boemii propriu-zişi.
Dacă nu vrei să cerşeşti, trebuie să ai portofelul doldora pentru a mânca sau a bea o bere. Boemia a murit la începutul anilor 2000.
