Reciclarea şi colectarea selectivă a deşeurilor rămân probleme dificile ale societăţii româneşti, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, în ciuda campaniilor şi eforturilor depuse în ultimii ani de diverse organizaţii de mediu sau de iniţiative private. Aruncarea gunoaielor “pe gârlă” a ajuns un fel de sport naţional. Colectarea deşeurilor de către persoane fizice, activitate care poate fi o sursă de venit pentru unii, ridică probleme pentru autorităţi şi lucrurile ajung într-un aparent blocaj, din care toată lumea pierde – mai cu seamă mediul.
Există, însă, soluţii. TOTB.ro scrie despre un site conceput şi dezvoltat de către voluntari, care oferă informaţii valide şi utile despre peste 5.000 de colectori acreditaţi din toată ţara şi propune un spaţiu virtual de întâlnire între cei care doresc să doneze deşeurile din gospodărie şi cei care ar putea să le primească, pentru a le valorifica. Ideea de a pune în contact oamenii care vor să doneze deşeuri şi colectorii informali (cei care trăiesc din sortarea şi valorificarea deşeurilor, în special de la gropile sau rampele de gunoi) funcţionează în alte părţi – spre exemplu, în India. De ce nu ar funcţiona şi la noi?
Ne-am obişnuit cu peisajul românesc plin de gunoaie. Trecem pe lângă peturi aruncate pe marginea râurilor sau prin crânguri, oftăm că “aşa-i la români”, poate facem o fotografie, poate adunăm nişte deşeuri de care de-a dreptul ne împiedicăm, dar cam atât. În oraşele mari, de când au apărut containere destinate colectării selective, au mai început să se schimbe lucrurile (în teorie, cel puţin). La ţară, colectarea selectivă este un concept de care lumea nu a aflat. Aici, deocamdată, evoluţia la acest capitol se măsoară în numărul de tomberoane deţinute de gospodăriile dintr-un sat. Nu toată lumea consideră că merită să plătească o taxă lunară pentru a avea gunoiul ridicat din faţa porţii, o dată pe săptămână. Există sate şi sate: în unele, la aproape fiecare poartă vezi un astfel de tomberon; în altele, maşina de ridicare vine doar pentru câteva. Dar, per ansamblu, aruncarea gunoaielor încă se face, foarte mult, în natură. Ca lucrurile să se schimbe, este nevoie de muncă de informare şi educare în acest sens, a adulţilor, în special, până nu sufocăm cu totul natura cu resturi care nu sunt biodegradabile.
Vorbim de mult timp despre deşeuri în România, despre cum şi unde aruncăm gunoiul, despre lipsa unui sistem coerent de colectare şi reciclare, despre cum ONG-urile încearcă să facă (şi fac) treaba autorităţilor, când şi unde pot, despre rampe de gunoi precum Pata Rât şi despre oameni care trăiesc din gunoaie, într-o “organizare” la voia întâmplării, încurajată de lacune legislative sau de neaplicarea legilor existente. În toamna anului trecut, TOTB a organizat şi dezbateri pe aceste probleme, discutând despre risipa de hrană din România şi despre (ne)colectarea corectă a deşeurilor. Dar, dincolo de discuţii şi de iniţiative tot mai multe, care apar peste tot în ţară (este drept, cele mai multe din sectorul privat sau venite dinspre comunitate), numărul gunoaielor continuă să crească. Înainte de 1989, colectarea deşeurilor era o treabă luată în serios, pentru că, altfel, existau consecinţe. Frica de consecinţe, obligativitatea, impunerea cu forţa – făceau ca fierul vechi să ajungă în centrele de colectare, la fel sticlele goale şi borcanele sau hârtia. Ţin minte sâmbetele dedicate muncii patriotice, când elevi şi profesori deopotrivă adunam astfel de deşeuri, le sortam şi la trimiteam punctelor de colectare. Existau chiar şi competiţii între şcoli, care colectează mai multă hârtie sau mai multe sticle. Iar pentru cei care colectau exista o recompensă financiară – mică, dar exista.
Odată dispărut sistemul construit pe frică şi consecinţe, a dispărut şi simţul responsabilităţii: am început să aruncăm gunoaie peste tot. Plasticul, ambalajele sclipitoare, dozele de aluminiu, toate acestea şi multe altele şi-au făcut loc în vieţile şi gospodăriile noastre, pentru ca apoi să troneze nestingherite în păduri, pe ape, pe marginea şanţurilor, pe sub bănci în parcuri, la ieşirea din şcoli sau instituţii publice, în spatele curţilor, în râpe, pe sub tufe şi pe văi. Aruncarea gunoaielor pe gârlă a devenit un fel de sport naţional, iar în mediul rural asta se poate observa, din păcate, cel mai bine. O dovadă că lucrurile se pot schimba şi aici este că tot mai multă lume, din mediul rural, începe să considere că obligativitatea existenţei unui tomberon la fiecare gospodărie şi obligativitatea abonării la un serviciu de colectare a deşeurilor ar însemna o foarte mare diferenţă şi ar fi necesare, chiar dacă impuse cu forţa, prin decizii ale consiliilor locale, spre exemplu. “Nu cred că dacă omul ar avea tomberonul în curte s-ar mai deranja să se ducă cu peturile până la vale, să le arunce acolo. Şi 14 lei pe lună pentru a arunca gunoiul corect şi a-l avea ridicat din faţa casei nu este o sumă pe care să nu ţi-o poţi permite”, îmi spunea deunăzi un vecin de aici din sat.
O altă problemă care este des invocată, de data aceasta în mediul urban, este scormonirea prin gunoaie făcută de cei care caută peturi, sticle, doze, pentru a obţine nişte bani de pe urma lor. “Supravieţuitorii din gunoaie” sunt acuzaţi că împrăştie deşeurile, fac mizerie, scoţând totul din containere şi lăsând un dezastru în jurul acestora; nu de puţine ori, aceşti oameni sunt amendaţi, pentru că aşa prevede legea. În urmă cu mai mulţi ani, în Cluj nu prea găseai containere de gunoi care să nu fie scormonite şi uneori aproape goale, dar împresurate de deşeurile împrăştiate pe lângă ele. Ca să prevină acest fenomen, unele asociaţii de locatari împrejmuiau containerele cu garduri, puneau lacăt şi sperau ca locul să fie lăsat în pace. Nu de puţine ori, gardurile sau lacătele erau tăiate. La alte blocuri, localnicii au încercat o altă strategie: aruncau în containere numai deşeurile care nu mai puteau fi nicicum refolosite şi lăsau lângă acestea, în pungi de plastic sau cutii de carton, deşeuri precum peturi, doze de aluminiu, sticle, borcane, papuci uzaţi, haine, aparatură electronică etc. – adică tot ce ar fi putut fi, într-un fel, valorificat de către alţii. Strategia a redus, într-o oarecare măsură, scormonirea containerelor, dar nu a oprit-o definitiv.
În acest context, iniţiative precum lansarea site-ului www.colectaredeseuri.ro se pot dovedi extrem de utile. Site-ul promovează colectarea selectivă şi conţine peste 5.000 de colectori acreditaţi de deşeuri, din toată ţara, organizaţi pe judeţe şi localităţi, cu date de contact şi adrese. Totodată, pe site se pot găsi informaţii folositoare despre colectarea diferitelor tipuri de deşeuri, dar şi o secţiune destinată anunţurilor de colectare de deşeuri şi una destinată donaţiilor de deşeuri, care încurajează persoanele care au prin casă obiecte pe care nu le mai folosesc să le facă o poză şi să pună, pe site, un anunţ pentru oferirea lor gratuită, în loc să se debaraseze de ele aruncându-le. Site-ul este conceput şi dezvoltat de Ionuţ Părăuşanu, fondator Ecosemnal, care spune că informaţiile despre firmele care colectează deşeuri şi punctele lor de colectare există “de prin 2011 pe site-ul ANPM, sub forma unor fişiere Excel. Noi le-am luat de-acolo, le-am prelucrat puţin şi le-am republicat într-o formă care este mai accesibilă. Mai departe, rolul nostru ar fi să facem site-ul suficient de vizibil, astfel încât firmele de colectare omise de numărătoarea ANPM sau alte firme noi să îşi dorească să apară în baza de date a site-ului, să se înregistreze şi să furnizeze mult mai multe informaţii decât cele colectate de ANPM”.
La nivel de intenţie, destui români ar fi dispuşi să nu mai arunce totul la grămadă, dar nu prea ştiu ce să facă, concret, ca să îşi sorteze singuri deşeurile şi să le ducă unui centru specializat. “Aceşti oameni ar trebui să ştie ceva ce a spus Constantin Brâncuşi şi anume că: “Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”, spune Ionuţ. Propunerea lui pentru cei care doresc să selecteze deşeurile, dar nu ştiu de unde să înceapă, este simplă: “Să ignore pentru o săptămână sau o lună de zile faptul că nu ştiu unde să ducă deşeurile colectate selectiv, iar la finalul acestei perioade se vor găsi în starea de a căuta şi găsi soluţii. Cu informaţii îi mai ajutam şi noi pe site, punem la dispoziţie o bază de date a colectorilor autorizati din toată ţara şi informaţii despre reciclarea diferitelor tipuri de deşeuri, dar există şi alte căi de informare, de la căutări pe internet, până la solicitări trimise autorităţilor publice”. Important este să îţi pese suficient încât să vrei să faci asta – la fel ca în cazul oricăror lucruri, dacă vrei să le faci, găseşti soluţii, dacă nu, găseşti scuze. Dinspre cei care doresc să informeze şi să educe, jumătatea de drum a fost deja făcută: “Ca să nu rămânem surzi la aceste încercări de a colecta deşeurile selectiv, am creat o secţiune pe site în care vom publica informaţiile trimise de utilizatori despre încercările lor de a găsi soluţii pentru reciclarea diferitelor tipuri de deşeuri, în localitatea lor. În urma impresiilor trimise, vom promova soluţiile găsite şi vom notifica autorităţile publice atunci când infrastructura lasă de dorit sau când colectorii nu îşi respectă atribuţiile”, explică Ionuţ Părăuşanu.
Implicarea oamenilor este esenţială pentru ca problema deşeurilor în România să nu mai fie un motiv de oftat mioritic şi ridicat din umeri. Câteva sfaturi din partea fondatorilor site-ului Colectare Deşeuri ne arată cum ne putem implica:
1. Desemnează un spaţiu din casă şi câteva recipiente sau pungi în care să începi să colectezi selectiv cel puţin principalele tipuri de deşeuri (hârtie, plastic, metal, sticlă), dacă nu chiar să începi o întreagă aventură pentru a descoperi cum se poate recicla fiecare tip de deşeu pe care îl produci, de la periuţa de dinţi până la obiecte de îmbrăcăminte, electronice sau materiale biodegradabile, cum se poate evita producerea unor deşeuri şi cum poţi atinge idealul “zero deşeuri”.
2. Fă poze şi ia-ţi notiţe într-un jurnal, în care te invităm să povesteşti ce obstacole ai întâmpinat, ce soluţii ai găsit şi cum ai reuşit să duci la bun sfârşit misiunea de a colecta deşeurile selectiv, chiar dacă infrastructura din localitatea ta nu e neapărat favorabilă colectării selective.
3. Fii un exemplu pentru cei din jur şi mai departe: trimite-ne povestea ta aici şi vom găsi împreună soluţii pentru ca entuziasmul pentru colectarea selectivă să cuprindă şi autorităţile publice responsabile de gestionarea corespunzătoare a deşeurilor.
“Împreună cu editura Philobia, promitem să trimitem celor mai convingători dintre voi câte o copie a cărţii “No Impact Man”, pentru şi mai multă inspiraţie”, spune iniţiatorul site-ului amintit. Dar şi dacă nu doriţi în grad de implicare ridicat, tot puteţi profita, în sens pozitiv, de existenţa acestui mod de comunicare pentru a anunţa că donaţi deşeuri – obiecte pe care nu le mai folosiţi şi sunt încă în stare de funcţionare sau care pot fi reciclate sau materiale care, transmise în acest fel colectorilor (oficiali sau informali), pot aduce cuiva un câştig şi vor ajunge într-un centru de reciclare, nu în mijlocul naturii.
Ideea de a pune în contact oamenii care vor să doneze deşeuri şi colectorii informali (cei care trăiesc din sortarea şi valorificarea deşeurilor, în special de la gropile sau rampele de gunoi) poate părea greu realizabilă pentru România, dar există exemple în lume care ne dau speranţe. În India, oamenii care adună deşeuri pentru a supravieţui sunt ajutaţi să devină antreprenori în exact acelaşi domeniu de către proprietarul unui centru de colectare de deşeuri din oraşul Bengaluru, care doreşte să transforme colectarea informală a deşeurilor într-o “profesie” bine organizată. Astfel, cei care scormoneau prin gunoaie primesc acum cărţi de identitate, uniforme curate şi au venituri mai bune, scrie Ecoteca, citând site-ul I Got Garbage.
